logo

CC examinează constituţionalitatea ratificării Acordului de Asociere cu UE


https://www.ipn.md/ro/cc-examineaza-constitutionalitatea-ratificarii-acordului-de-asociere-cu-ue-7965_1015709.html

În această săptămână, pe 9 octombrie, Curtea Constituţională va examina sesizarea PCRM privind controlul constituţionalităţii legii pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, transmite IPN.

Potrivit deputaţilor comunişti, ratificarea acordului pune în pericol fundamentele constituţionale cu privire la suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, statutul de stat unitar, indivizibil şi neutru, precum şi alte imperative constituţionale.

În sesizare, autorii menţionează că suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova şi nicio persoană particulară, nicio parte din popor, niciun grup social, niciun partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu.

Potrivit deputaţilor comunişti, Republicii Moldova i s-a impus un tratat contrar prevederilor constituţioanle. Prin prevederile unui articol din acord, sunt neglijate normele constituţionale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legislativă care reglementează chestiuni legate de taxe şi impozite. „Se substituie organul reprezentativ suprem al statului prin careva butaforii sub controlul UE”, se menţionează în sesizare.

Deputaţii comunişti mai menţionează că în domeniul importului şi exportului cu UE acordul instituie cote discriminatorii de furnizare a mărfurilor de producţie autohtonă în ţările UE şi permite importul liber, fără careva limite, a mărfurilor din UE în Moldova.

PCRM cere Curţii Constituţionale suspendarea legii care prevede ratificarea acordului.

Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE pe 27 iunie, iar pe 2 iulie documentul a fost ratificat de către Parlament.