logo

Caz de rabie la un maidanez prins în capitală


https://www.ipn.md/ro/caz-de-rabie-la-un-maidanez-prins-in-capitala-7967_975974.html

Primarul capitalei a dispus intensificarea activităţii grupurilor de intervenţie ale Regiei Autosalubritate, după ce în sectorul Centru a fost descoperit un maidanez bolnav de rabie, transmite Info-Prim Neo. Potrivit şefului întreprinderii, Tudor Maniv, sunt formate 6 grupuri de intervenţie, 5 dintre care lucrează în sectoare şi unul verifică centrul capitalei şi zona Aeroportului. Până acum câini erau prinşi pe timp de noapte şi în orele dimineţii. Acum echipele de intervenţie vor lucra şi ziua. „Situaţia cu câinii vagabonzi poate amplifica starea de tensiune în societate”, a spus Dorin Chirtoacă luni, 8 iunie, la şedinţa operativă de la Primărie. Primarul a precizat că câinii nu sunt împuşcaţi ca altădată, ci sunt prinşi, sterilizaţi, apoi duşi în azilul de câini, iar unii sunt transmişi spre adopţie. Anual în municipiul Chişinău sunt prinşi circa 6 mii de maidanezi, însă situaţia rămâne a fi gravă, deoarece nu sunt condiţii de sterilizare şi îngrijire a câinilori în aziluri speciale. Lipsa surselor financiare şi a personalului specializat, nu permit Regiei Autosalubritate să ţină sub control această problemă. În municipiu este deschis un singur azil pentru animale. Proiectul celui de-al doilea azil a fost aprobat de Consiliul municipal Chişinău. Lucrările de construcţie nu au început deocamdată. Reprezentanţii fundaţiei austriece Vier Pfoten în România au sterilizat circa 30 de maidanezi în decurs de două săptămâni înainte de Paşti. Urmau să revină la Chişinău după minivacanţă, dar nu au mai putut din cauza regimului de vize impus de autorităţile R. Moldova pentru cetăţenii români. Organizaţia se angajase, în decurs de două luni, să sterilizeze câte 35 de câini pe zi, proiectul fiind finanţat cu fonduri europene. Săptămâna trecută, un angajat al Asociaţiei „Spaţii verzi” a făcut atac de cord şi a murit după ce a fost muşcat de un maidanez.