logo

Cauză penală privind „afacerea privilegiată” Loteria Națională a Moldovei


https://www.ipn.md/ro/cauza-penala-care-vizeaza-afacerea-privilegiata-loteria-nationala-a-7967_1077015.html

Procuratura Generală a inițiat o cauză penală pe faptul abuzului de serviciu, comis de către factori de decizie ai Ministerului Economiei și Infrastructurii şi ai Agenției Proprietății Publice, în interes material personal sau în interesul terților, manifestat prin atribuirea în beneficiul unor companii străine, conform schemelor dubioase, a domeniului jocurilor de noroc. Acțiune soldată cu prejudicierea bugetului public național. Anunţul a fost făcut de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

„Ministerul Economiei și Infrastructurii a aranjat condițiile tehnice pentru potențialii parteneri, astfel încât, de la bun început, să fie excluse din acest sector companiile autohtone. Evident că toate condițiile au fost ajustate pentru o companie concretă, rezultatele concursurilor fiind previzibile. Procuratura Generală a investigat traiectoria acțiunilor care au permis prejudicierea bugetului public ca urmare a transmiterii, prin diferite scheme dubioase, unor companii străine, a controlului în domeniul jocurilor de noroc”, a spus procurorul.

Potrivit lui, investigațiile au relevat că oficiali din instituțiile menţionate, urmărind scopul facilitării unor agenți economici de a obține controlul în domeniul jocurilor de noroc, folosind intenționat situația de serviciu, ar fi creat premise pentru preluarea afacerii în beneficiul unui cerc restrâns de persoane, prin intermediul Loteriei Naționale a Moldovei, elaborând și promovând cadrul normativ necesar, precum și trucarea unor activități la nivel departamental și interdepartamental.

„Persoanele menționate, mimând activitatea grupului de lucru pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru proiectul „Servicii din domeniile ce constituie monopol de stat gestionat de Loteria Națională a Moldovei”, creat prin ordinul Agenției Proprietăți Publice din 3 mai 2017, au pregătit Studiul de fezabilitate și l-au prezentat, formal, membrilor grupului spre aprobare. În continuare, factorii de decizie ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, în pofida avizului negativ al Ministerului Justiției, au elaborat și promovat proiectul Hotărârii Guvernului, adoptat la 14 august 2017, conform căruia au fost incluse criterii de eligibilitate, care favorizau un cerc îngust de companii”, a explicat Alexandr Stoianoglo.

Drept urmare a acțiunilor ilicite, deși conform clauzelor contractuale, Loteria Națională a Moldovei urma să beneficieze de 75% din venituri, iar partenerul privat 25%, în realitate, conform estimărilor specialiștilor, raportul de repartizare a profitului din activitatea de organizare și desfășurare a loteriei, este de 11,4% – statul și 89,6 % – partenerul privat.  În intervalul 1 noiembrie 2018 - luna mai 2019, din vânzarea biletelor de loterie au fost încasate mijloace bănești în sumă de 325,98 milioane de lei, din care, 39,5 milioane de lei au revenit Loteriei Naționale a Moldovei, iar partenerului privat circa 81,5 milioane de lei.

Dezavantajarea Loteriei Naționale a Moldovei se atestă și în sectorul automatelor de joc, fiindu-i atribuit un volum mai mare de obligații și cheltuieli comparativ cu cele ale partenerului privat, iar cota-parte din totalul venitului brut al jocului care revine Loteriei Naționale a Moldovei este de 51%.

Potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat, suma încasărilor sub formă de taxe și impozite pentru anii 2014-2015 s-a estimat la 119,2 milioane de lei și 132,4 de milioane de lei, pe când suma investițiilor preconizată pentru sectorul loteriilor și pariurilor sportive, se estimează la circa 63 de milioane de lei, iar pentru sectorul automatelor de joc cu câștiguri bănești constituie circa 30 de milioane de lei. Raportând încasările din anii 2014 – 2015 la acest compartiment, rezultă că, pentru anii 2017-2019, bugetul public a ratat venituri de circa 400 de milioane de lei.

„Ca rezultat al acestui parteneriat public-privat, circa 65 de companii autohtone și-au stopat activitatea, mii de oameni au rămas fără locuri de muncă, zeci de companii și persoane au fost ilegal trase la răspundere penală, zeci de întreprinderi își revendică până în prezent de la Ministerul Finanțelor despăgubirile estimate la milioane de lei în legătură cu sistarea licențelor, pe care le-au plătit în avans. În același timp, firmele cu afacere privilegiată achită milioane de lei pentru a-și face publicitate la posturile radio și TV, afiliate cetățeanului Plahotniuc”, a mai spus procurorul general.

Procurorii întreprind acțiuni de urmărire penală pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a tuturor celor implicați în această schemă criminală, a precizat procurorul general.