Căutarea investitorilor este văzută drept o problemă de bază în vânzarea afacerilor
https://www.ipn.md/ro/cautarea-investitorilor-este-vazuta-drept-o-problema-de-baza-in-vanzarea-afaceri-7966_967948.html
Problema de bază în vânzarea afacerilor rezidă în căutarea şi găsirea investitorilor. Astfel de părere au 42% din respondenţii unui sondaj de opinie, efectuat de compania Business Broker Consulting, în intenţia de a afla principalele probleme întâmpinate de cei care vor să-şi vândă afacerile.
25% din respondenţii aceluiaşi sondaj au calificat drept problemă principală lipsa de informaţii cu privire la cumpărătorii potenţiali, cererea de cumpărare şi procedura de înstrăinare a dreptului. Evaluarea businessului a ocupat poziţia a treia, ponderea respondenţilor care au menţionat această problemă fiind de 20%.
Participanţii la sondaj au plasat problema lipsei de consultanţi pe ultimul loc (6% ), aceasta fiind depăşită de problema asistenţei juridice (7%).
Marina Balan, directorul companiei Business Broker Consulting, susţine că din cauza economiei tenebre, în R. Moldova este greu de efectuat o estimare corectă a unei afaceri. De asemenea, de cele mai dese ori, majoritatea proprietarilor îşi supraestimează afacerea, fapt ce stopează enorm vânzarea acesteia. Şi asta pentru că, deşi consultanţa şi asistenţa juridică sunt definitorii în procesul de vânzare-cumpărare, lipsa experţilor în domeniu este o problemă actuală.
În acelaşi timp, oferta business-urilor mici şi mijlocii, funcţionabile, este foarte mică, din care cauză companiile de consultanţă îşi propun serviciile celor care doresc să-şi vândă afacerea, pentru ca în final să aibă de câştigat ambele părţi, a menţionat Balan.