logo

Către Procuratura Generală


https://www.ipn.md/ro/catre-procuratura-generala-7542_1065088.html

TI 5/07/13 din 22.07.13

Către: Procuratura Generală a Republicii Moldova
2005, mun. Chișinău,
str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni, 26

De la : AO Transparency-International Moldova
mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr. 98


 

În adresa AO Transparency International – Moldova a parvenit sesizarea publică, în care se relatează despre amenințările și atacurile asupra Trustului Media JurnalTV, a jurnaliștilor Vasile Năstase, Constantin Cheianu și a comentatorului politic Bogdan Țîrdea.

În acest context ne exprimăm profunda îngrijorare vis-a-vis de intimidările descrise de către jurnaliști asupra presei libere, acțiuni inadmisibile într-o societate democratică. Totodată, menționăm oportunitatea exprimării unei reacții promte din partea organelor de resort, prin monitorizarea respectării și garantării de către stat a libertății de exprimare a opiniei și atragerii la răspundere a persoanelor ce atentează asupra postului de televiziune Jurnal TV și a jurnaliștilor specificați.

Reiterăm că libertatea exprimării opiniei este consacrată de art. 32 Constituția RM și de prevederile Legii nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare, impunîndu-se, astfel, necesitatea manifestării intoleranței societății civile în cazurile atacurilor asupra instituțiilor mass-media.

În circumstanțele descrise, în numele societăţii și în interes public, solicităm apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor vizate, în ordinea prerogativelor art. 5 al Legii cu privire la Procuratură nr. 294-XVI din 25.12.2008.

În temeiul Legii nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informație, solicităm să ne comunicați care acțiunile întreprinse de către Procuratura Generală, în vederea depistării și atragerii la răspundere a persoanelor ce amenință integritatea fizică sau psihică a jurnaliștilor menționați.

De asemenea solicităm, în contextul prevederilor Legii nr. 190-XIII din 19.07.1994 cu privire la petiționare, informarea asupra măsurilor întreprinse vis-a-vis de problema abordată și de rezultatele investigațiilor în cazul în care acestea au avut loc.

Anexe:

  1. Scrisoare nr.428-ie/04/13 din data de 18.07.2013- 1 (una) filă;

  2. Sesizarea publică a d-lui Vasile Năstase din data de 15.07.2013- 2 (două) file.
     

Cu respect, Lilia Carașciuc
Director executiv
Transparency International- Moldova 

--

Click AICI pentru a vedea documentul original şi anexele