logo

Cât timp sunt informaţi corect, oamenii nu au cum să facă alegerea vectorului estic, declaraţii


https://www.ipn.md/ro/cat-timp-sunt-informati-corect-oamenii-nu-au-cum-sa-faca-alegerea-vectorului-est-7965_1016900.html

Alegătorii moldoveni, în special cei din regiunile de nord şi de sud, optează pentru vectorul estic din cauza lipsei de informare, dar şi a grijilor zilnice şi a dezamăgirii în forţele pro-europene. Declaraţia a fost făcută de Tudor Cojocariu, coordonatorul campaniei „EU Votez Pro-Europeni!”,  în cadrul prezentării totalurilor proiectului într-o conferinţă de presă la IPN.

„În nord şi în sud există mari, mari lacune de informare şi am ajuns la concluzia că aceasta este cea mai mare problemă. Atât timp cât oamenii sunt informaţi corect, ei nu au cum să facă alegerea vectorului estic. Asta am încercat să le explicăm: dacă oamenii aleg Uniunea Vamală, care nici nu există măcar, ei pierd Uniunea Europeană. Dar dacă  aleg Uniunea Europeană, atunci nu pierd Uniunea Vamală şi pot să le aleagă pe ambele”, a declarat Tudor Cojocariu.

Campania „EU Votez Pro-Europeni!” a vizat, în special, indecişii şi alegătorii pro-europeni dezamăgiţi. „Mesajul nostru a fost să îi stimulăm, să mai aibă puţină răbdare şi să le acorde partidelor pro-europene încă o şansă pentru că, aşa cum s-a întâmplat şi în România, şi în Ungaria, şi în Cehia, şi în Polonia, şi în alte state din fostul bloc socialist sau chiar din URSS, aşa cum sunt cele trei state baltice, lucrurile au evoluat treptat. E adevărat că noi ne mişcăm mai greu, dar trebuie să avem răbdare”, a declarat activistul.

„Lucrurile, cum să zic, s-au mai aşezat. Oamenii, unii dintre ei, au început să aibă mai multă răbdare. Sigur că au aşteptări de transparenţă, de moralitate mai înaltă a politicienilor. Cazurile de corupţie îi afectează foarte mult şi aceste exemple cu ce se întâmplă în România i-au impresionat foarte mult. Mulţi dintre ei nu ştiau că au fost arestaţi sute de funcţionari publici, nu ştiau că au fost arestaţi cei mai bogaţi 5 oameni din România şi chiar şi-acum stau la răcoare, nu ştiau că un fost premier a stat câteva luni la închisoare. Din fericire, România a ales o cale împotriva corupţiei foarte clară şi lucrurile abia au început, dar asta s-a întâmplat la mai mult 10 ani după ce a semnat Acordul de Asociere, deci noi trebuie să avem răbdare cel puţin încă 5-10 ani”, a spus Tudor Cojocariu.

Campania civică „EU Votez Pro-Europeni!” face parte din programul „UE vine la tine acasă!” şi a fost implementată în perioada 17 octombrie-28 noiembrie de către Asociaţia „Convergenţe Europene” şi Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina”.