Căsuțele de lemn instalate de municipalitate în Piața Marii Adunări Naționale în cadrul Târgului de Crăciun nu vor fi scoase deocamdată. Primarul Ion Ceban a anunțat că Târgul a fost vizitat de aproximativ jumătate de milion de oameni, iar căsuțele vor fi lăsate în Piață pentru organizarea târgurilor tematice „practic în fiecare lună”, transmite IPN.
În cadrul ședinței de la Primărie, Ion Ceban a menționat că Târgul de Crăciun a fost un eveniment de amploare. „Am fost informați că cifra vizitatorilor a fost de aproximativ jumătate de milion de oameni. Chișinăuieni, locuitori din toată țara, dar și cei care au venit acasă de peste hotare au mers în centrul capitalei pentru a petrece timpul frumos de sărbători. Așa cum ziceam și ieri, de Ziua Culturii, dorim să fie pace, iar astfel de evenimente să le putem face la o amploare și mai mare, pentru toți oamenii”, a notat edilul.
Târgurile tematice urmează să fie organizate „practic în fiecare lună”, astfel ca „inima capitalei să fie vizitată”. „Ne-am gândit să fie târguri și festivaluri de Ziua Îndrăgostiților, Dragobete, Mărțișor, târgul de Paști, târguri ale producătorilor autohtoni, agricultorilor, festivalul de plăcinte și miere, tot ce avem mai bun”, a specificat primarul.
De astăzi, brazii și elementele de Crăciun încep a fi strânse din toate sectoarele. Vor rămâne doar unele instalații cu lumini decorative.