logo

Câștigătoarea concursului „Eurovision”, Loreen, va evolua în PMAN de Ziua Independenței


https://www.ipn.md/ro/castigatoarea-concursului-eurovision-loreen-va-evolua-in-pman-de-7967_1106574.html

Ziua Independenței Republicii Moldova va fi marcată în perioada 26-28 august printr-un program cultural de excepție, cu artiști de renume atât locali, cât și internaționali. Pe scena din Piața Marii Adunări Naționale va urca inclusiv câștigătoarea concursului „Eurovision” din anii 2012 și 2023, interpreta suedeză Loreen și trupa ucraineană Okean Elzy, transmite IPN.

Pe 26 august, moldovenii vor avea parte de un concert de muzică electronică cu participarea artiștilor Magic Flowers, GOLAN, Subcarpații și Andrew Rayel.

De Ziua Independenței, pe 27 august, vor evolua Moldovan National Youth Orchestra, colaborările dintre artiști locali și internaționali, interpreta din Suedia – Loreen, dar și alți artiști care vor fi anunțați în perioada următoare, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Formațiile muzicale Alternosfera, Vama și Okean Elzy vor ieși pe scena din Piața Marii Adunări Naționale în ziua de 28 august.

În toate cele trei zile, concertele vor începe la ora 19.00.