logo

Căsătoriile vor costa mai puţin


https://www.ipn.md/ro/casatoriile-vor-costa-mai-putin-7967_994762.html

Cuplurile care sunt în grabă mare să formeze o familie vor plăti mai puţin pentru urgentarea căsătoriei. Tariful perceput se va reduce de la 8000 la 5600 de lei, dacă mariajul va fi înregistrat în 24 de ore de la depunerea cererii. Pentru înregistrarea căsătoriei în 5 zile taxa va fi de 3500 de lei, faţă de 5000 cât plăteau până acum tinerii însurăţeii. Dacă căsătoria va fi încheiată în 15 zile, taxa va fi de 2000 de lei, iar în 25 de zile – 700, transmite Info-Prim Neo. Decizia a fost aprobată de Guvern în pachet cu alte modificări care vizează serviciile de stare civilă. Viceministrul justiţiei, Vladimir Grosu, a declarat că o parte dintre servicii vor fi prestate gratuit şi în ziua solicitării. Este vorba de programarea cetăţenilor pentru depunerea cererilor de eliberare a documentelor de stare civilă, identificare documentului de stare civilă prin legătură telefonică cu oficiile de stare civilă din ţară, eliberarea unor copii de pe actele de stare civilă la solicitarea judecătoriilor sau a procuraturii. Tariful pentru serviciul de examinare a dosarului privind rectificarea sau completarea rubricii „Naţionalitate” în actul de stare civilă se va reduce de mai bine de două ori şi va ajunge să coste 20 de lei, dacă va fi prestat în 15 zile, 40 de lei – în 5 zile, 60 de lei – într-o zi şi 100 de lei într-o oră. Se va reduce şi tariful pentru examinarea cererii de schimbare a numelui sau prenumelui. Dacă acest serviciu va fi prestat în 30 de zile, va costa 80 de lei, faţă de 100 de lei în prezent. Acelaşi serviciu în 15 zile va costa 240 de lei, în 5 zile – 400 de lei, iar în 24 de ore 640 de lei. Modificările şi completările operate mai prevăd lărgirea cercului de persoane care beneficiază de scutiri la plata serviciilor de stare civilă. Este vorba de majorii orfani care îşi continue studiile, dar numai până la împlinirea vârstei de 23 de ani. Vor fi scutite de taxe şi autorităţile tutelare care acţionează în interesul copiilor rămaşi fără ocrotire părintească.