Casa parohului bisericii din satul Congaz din UTA Găgăuzia a fost mistuită de flăcări în această dimineață, 16 august. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a izbucnit din cauza unei candele lăsate aprinse.
Incendiul a fost raportat aproape de ora 08.00, iar la fața locului au fost îndreptate trei autospeciale. Lichidarea incendiului s-a dat după aproximativ trei ore de luptă cu flăcările.
Solicitată de IPN ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a declarat că flăcările au cuprins cu repeziciune locuința, deoarece căptușeala era din lemn, dar și mai multe obiecte din interior erau, la fel, din masă lemnoasă.
Victime nu sunt. Laboratorul antiincendiar urmează să stabilească cauza exactă a incendiului, printre versiuni fiind examinată neatenția în timpul utilizării focului deschis.