Șase băieți de la Casa internat pentru copii cu deficiențe mintale din Orhei vor locui într-o locuință socială din oraș, învățând să se descurce de sine stătător. Tinerii vor fi susținuți de psihopedagog, asistent social și de un lucrător social, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, scopul serviciului „Locuința protejată” este de a crește gradul de independentă al persoanelor cu dizabilități. În „Locuinţa protejată” aceștia vor învăța să gătească, să spele vesela, hainele, să facă ordine etc.
Cei șase băieți au fost selectați în funcție de capacitățile lor de a se descurca pe cont propriu cu treburile casnice. Următoarea „Locuință protejată” urmează sa fie deschisă în raionul Drochia, unde vor fi plasați beneficiari ai internatul psiho-neurologic din Bădiceni, Soroca.