logo

Carne de cal la o grădiniţă din capitală


https://www.ipn.md/ro/carne-de-cal-la-o-gradinita-din-capitala-7967_985102.html

Carne şi alte produse alimentare, păstrate în condiţii inadecvate, au fost depistate la grădiniţa-creşă “Foişor” din sectorul Ciocana al capitalei. Ofiţerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei au descins la instituţie după o informaţie operativă precum că micuţii sunt hrăniţi cu carne de cal, în loc de carne de vită, transmite Info-Prim Neo. Ofiţerii CCCEC au depistat pe teritoriul grădiniţei un automobil care, potrivit investigaţiilor operative, a distribuit 210 kg de carne la cel puţin opt instituţii de învăţământ preşcolar din acelaşi sector. Inspectarea automobilului a demonstrat condiţii de păstrare a cărnii, fără respectarea celor mai elementare norme sanitare. Maşina nu avea frigider. Şoferul nu a putut prezenta vreun certificat sanitaro-igienic pentru transportarea produselor uşor alterabile, iar carnea era păstrată în saci din plastic, împreună cu alte produse alimentare, se menţionează într-un comunicat de presă al CCCEC. Întrebaţi de ofiţeri ce fel de carne au primit azi, responsabilii de la cantina grădiniţei “Foişor” au spus că au comandat carne de bovină şi că nu cunosc că aceasta ar putea fi de altă provenienţă animală. CCCEC a sigilat frigiderele şi a sesizat Centrul de medicină preventivă pentru numirea unei expertize care ar stabili originea cărnii. Potrivit CCCEC, produsele erau puse la dispoziţie de către o firmă din capitală care, la rândul său, achiziţiona carnea de la o întreprindere din Bardar, raionul Ialoveni. Contactată de Info-Prim Neo, şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport din mun. Chişinău, Tatiana Nagnibeda Tverdohleb, a declarat că nu a fost sesizată în legătură cu acest caz. Dacă informaţia se va confirma, responsabilii direcţiei se vor deplasa la faţa locului pentru verificări, după care se vor lua măsuri în conformitate cu legislaţia în vigoare, a subliniat Tverdohleb.