logo

Cardurile rusești „Mir” nu pot fi folosite fizic pe teritoriul Moldovei, BNM


https://www.ipn.md/ro/cardurile-rusesti-mir-nu-pot-fi-folosite-fizic-pe-7966_1103965.html

Utilizarea cardurilor cu sistemul rusesc de plăți „Mir” nu este posibilă în Republica Moldova. Iar banca Promsvyazibank din Rusia, cu care bașcana Găgăuziei a semnat un acord de colaborare, nu a depus cereri de autorizare sau licențiere. Precizările în acest sens au fost făcute de către Banca Națională a Moldovei pentru Radio Europa Liberă, transmite IPN.

Pe 9 aprilie, în cea de-a doua sa vizită la Moscova, guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guțul, a anunțat că a semnat un acord cu președintele băncii rusești Promsvyazibank, Petr Fradkov, pentru utilizarea cardurilor „Mir” pe teritoriul Găgăuziei. Guțul a comunicat pe rețelele de socializare că acest acord va permite pensionarilor și angajaților din regiune să primească suplimente la pensii și salarii prin intermediul sistemului de plăți „Mir”, iar banca rusă va deschide conturi pentru găgăuzi „de la distanță”.

Banca Națională, într-un răspuns la solicitarea Europei Libere, a spus că ea este singura instituție pe teritoriul țării care licențiază, reglementează și supraveghează activitatea băncilor din Republica Moldova și a sucursalelor băncilor din alte state. „Orice persoană juridică care intenționează să opereze o schemă sau aranjament de plată pe teritoriul Republicii Moldova înaintează Băncii Naționale o cerere de autorizare. Momentan, BNM nu a recepționat o astfel de cerere din partea Promsvyazibank”, se arată în răspunsul oficial al instituției.

Adică, locuitori autonomiei care vor avea astfel de carduri în Moldova nu vor putea efectua operațiuni cu ele. „Activități în cadrul unui astfel de sistem de plăți cu carduri poate fi efectuată doar după obținerea autorizației din partea BNM, iar Banca Națională nu a emis o astfel de autorizație”, mai precizează BNM.

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, le-a promis recent pensionarilor și bugetarilor din regiune, că începând cu data de 1 mai vor primi câte 2 mii de lei pe cardurile deschise de o bancă din Federația Rusă. Comentând informația, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că este vorba despre tot felul de promisiuni deșarte și false.