Carduri VISA cu chip la bancomatele BCR Chişinău
https://www.ipn.md/ro/carduri-visa-cu-chip-la-bancomatele-bcr-chisinau-7966_983660.html
Clienţii Băncii Comerciale Române (BCR) Chişinău SA vor putea utiliza cardurile VISA cu chip în reţeaua de bancomate a băncii începând cu luna iulie, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, din această vară, BCR Chişinău permite utilizarea în reţeaua sa de bancomate a cardurilor VISA cu chip (aşa-numitele smart-card). Astfel, odată cu implementarea acestei tehnologii, deţinătorii cardurilor cu chip vor putea extrage numerar de la bancomatele BCR Chişinău.
„Implementarea tehnologiei de acceptare a cardurilor inteligente confirmă alinierea BCR Chişinău la standardele performante de securitate bancară. Este un alt argument puternic pentru a convinge locuitorii din Moldova să opteze cu încredere în favoarea achitărilor prin intermediul cardurilor bancare şi nu prin numerar”, a spus Iulian Marinescu, şef al Departamentului Carduri şi Canale Alternative din cadrul BCR Chişinău.
Cardurile cu chip oferă o mai mare siguranţă decât cardurile tradiţionale cu bandă magnetică – informaţia deţinută pe chip fiind foarte greu de reprodus. Informaţiile deţinute pe chip ajută la autorizarea în deplină siguranţă a unor tranzacţii în mediu off-line, utilizând parametri setaţi direct pe chip de către banca emitentă a cardului, urmând ca în curând să BCR Chişinău să lanseze propriilor carduri VISA cu chip, se menţionează în comunicatul de presă.
BCR Chişinău SA şi-a început activitatea în Republica Moldova ca bancă universală pe 22 octombrie 1998, cu un capital social de 24 de milioane de lei, care a fost majorat pe parcursul anilor, ajungând în prezent până la 342.750.000 lei. Reţeaua băncii cuprinde de circa 10 puncte de vânzare şi 40 ATM-uri, care deserveşte un portofoliu de peste 5000 de clienţi persoane fizice şi juridice.