În următoarele trei zile, benzina cu cifra octanică 95 va costa 32,13 lei, cu 17 bani mai puțin, iar motorina – 30,01 lei, cu 37 de bani mai puțin. Acesta sunt prețurile maximale anunțate de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, transmite IPN.
ANRE menționează că prețurile pentru țițeiul Brent s-au menținut la data de 7 iulie, potrivit datelor afișate de Trading Economics, în jurul valorii de 104 dolari per baril. Și, conform prognozelor, urmează să încheie săptămâna în jurul acestei valori. Totuși, prețurile petrolului sunt încă în creștere cu aproximativ 35%, comparativ cu începutul anului curent, principala cauză fiind faptul că redresarea economică globală post-COVID a coincis cu perturbarea piețelor și a lanțurilor logistice tradiționale din cauza agresiunii rusești din Ucraina.
În același timp, valoarea medie a cotațiilor Platts s-a micșorat la data de 8 iulie față de 24 iunie cu 57,8 $/tonă la benzină (4,3%) și 124,6 $/tonă la motorină (9,3%). Acest fapt determină clar procesul de diminuare treptată a prețurilor la pompă a produselor petroliere principale de tip standard – benzina COR 95 și motorina.
Ieftinirile din ultimele zile vine după o creștere continuă a prețurilor la benzina COR 95 și motorină. Pentru comparație, la începutul lunii septembrie 2021, un litru de benzină cu cifra octanică 95 costa 20,23 lei, iar un litru de motorină –16,42 lei.