logo

Caravana PPRM pentru colectarea semnăturilor merge la Sângera, Băcioi, Ciorescu şi Cricova


https://www.ipn.md/ro/caravana-pprm-pentru-colectarea-semnaturilor-merge-la-sangera-bacioi-ciorescu-si-7965_1006138.html

Caravana Partidului Popular din Republica Moldova (PPRM) de colectare a semnăturilor pentru alegerea preşedintelui ţării prin vot direct îşi continuă drumul spre cetăţenii Republicii Moldova. La 27 iunie echipa PPRM se va deplasa în localităţile Sângera şi Băcioi, iar la 28 iunie – la Ciorescu şi Cricova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, organizaţiile teritoriale, tinerii PPRM, membrii şi simpatizanţii partidului merg din uşă în uşă pentru a da posibilitatea tuturor cetăţenilor Republicii Moldova să semneze pentru modificarea Constituţiei şi pentru ca voinţa lor să fie respectată.

Criza politică din ultimii patru ani demonstrează că Moldova are nevoie de un lider naţional, independent şi garant al Constituţiei, susţin membrii PPRM. „Ţara are nevoie de un preşedinte ales de popor. De aceea, Partidul Popular cheamă cetăţenii acestei ţări să semneze pentru modificarea Constituţiei, astfel încât preşedintele ţării să fie ales direct de popor şi nu de clasa politică.

Prin campania „Tu alegi preşedintele ţării”, Partidul Popular a făcut primul pas spre schimbarea atât de mult aşteptată de cetăţeni, fiindcă doar un preşedinte ales de popor poate fi cu adevărat un lider naţional, garant al Consituţiei, susţine formaţiunea.

La 16 mai curent, Partidul Popular din Republica Moldova a lansat campania de colectare a semnăturilor pentru alegerea preşedintelui ţării prin vot direct. Corturi ale PPRM au fost instalate şi în patru raioane din ţară – Anenii Noi, Criuleni, Sângerei şi Ocniţa. Cetăţenii care doresc să semneze pentru a susţine campania iniţiată de Partidul Popular sunt aşteptaţi zilnic de la ora 09.00 până la ora 18.00 la corturile PPRM.