Republica Moldova este principalul beneficiar de asistență oficială pentru dezvoltare din partea României, fondurile alocate fiind în continuă creștere în ultimii ani. Caracterul cu totul special al relației dintre cele două state face ca transferul de expertiză, dobândit de România din perioada de pre-aderare și din cei peste 17 ani de apartenență la Uniunea Europeană, dinspre București spre Chișinău, să fie un proces natural și firesc. Declarația aparține secretarului de stat la Ministerul Afacerilor Externe al României, Janina Sitaru, citată de IPN.
„Relația dintre România și Republica Moldova are un caracter special. După cum bine știți, această legătură nu este doar de proximitate geografică, ci mai presus de toate una istorică și culturală, iar limba română este cel mai puternic simbol al acestei legături”, a declarat Janina Sitaru în cadrul festivității de închidere a Programului de formare profesională în domeniul afacerilor europene destinat jurnaliștilor și funcționarilor cu atribuții în domeniul comunicării din Republica Moldova.
Secretarul de stat pentru relații interinstituționale și cooperare pentru dezvoltare a menționat că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar România este un puternic susținător al acestui deziderat. Statul român contribuie prin asistență financiară, expertiză și sprijin politic pe acest parcurs. „Este important ca cetățenii din Republica Moldova să poată simți avantajele integrării încă din timpul procesului de negociere. România dorește ca Republica Moldova să fie parte la cât mai multe programe europene, chiar înainte de finalizarea aderării”, afirmă secretarul de stat al MAE România.
Janina Sitaru a precizat că Republica Moldova este principalul beneficiar de asistență oficială pentru dezvoltare din partea României, fondurile alocate fiind în continuă creștere. Conform datelor preliminare, în anul 2023, o proporție de 68% din asistența oficială pentru dezvoltare bilaterală, alocată de România, a fost în beneficiul Republicii Moldova.
„Vă asigur că Republica Moldova va beneficia în continuare de proiecte de dezvoltare din partea României, în special pe linia consolidării capacității administrative și instituționale în perspectiva integrării europene și a întăririi statului de drept. Vă vom fi alături în acest proces ambițios de reformă pentru avansarea în parcursul european ireversibil, dar și pentru construcția unui stat sigur și prosper pentru toți cetățenii săi”, a subliniat secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al României.
Janina Sitaru a mai declarat că Ministerul Afacerilor Externe, în calitatea sa de coordonator al politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, acordă o atenție prioritară programelor de asistență oficială pentru dezvoltare, dedicate consolidării capacității instituționale și pregătirii profesionale a experților din Republica Moldova în domeniul afacerilor europene.
Programul de formare profesională „Valori românești în domeniul afacerilor europene” a fost finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și realizat în parteneriat cu Institutul Diplomatic Român.