Șase persoane, printre care și un avocat, au fost reținute, fiind suspectate de punerea în circulație a drogurilor în nordul țării. Valoarea drogurilor ridicate este estimată pe piaţa neagră la circa șapte milioane de lei, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, substanțele narcotice erau comercializate pe teritoriul municipiului Bălți şi în raionul Dondușeni.
Oamenii legii au percheziționat domiciliile, depozitele și unitățile de transport a opt figuranți, cu vârstele cuprinse între 23 și 62 de ani. Ca rezultat al acțiunilor de urmărire penală, șase bărbați au fost reținuți în izolatorul de detenție provizorie, printre ei fiind și un avocat.
Percheziții au fost petrecute și la doi angajați din cadrul a două inspectorate de poliție din nordul țării. În continuare sunt întreprinse acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane care au participat ori au favorizat comiterea infracțiunilor.