logo

Capitala a îmbrăcat straie de sărbătoare


https://www.ipn.md/ro/capitala-a-imbracat-straie-de-sarbatoare-7967_1031337.html

Autoritățile locale au inaugurat Pomul de Crăciun din centrul Chișinăului și au aprins luminițele de sărbătoare. Evenimentul a fost însoțit de o manifestare cultural-artistică, transmite IPN.

Șefa Direcției cultură a Primăriei Chișinău, Lucia Culev, care a dat start inaugurării bradului a menționat că acesta a fost crescut de o familie din raionul Ialoveni timp de 37 de ani. „Acest pom ne va aduce cele mai minunate sărbători la Chișinău”, a spus Lucia Culev. Potrivit ei, bradul se va afla în centrul capitalei aproximativ o lună și jumătate.

Pe scena din PMAN au urcat mai mulți interpreți autohtoni printre care Kapushon, Mani Guz Space, Radu Dolgan, Lidia Botezatu, Ricu Vodă, Iurie Sadovnic. De asemenea, în scenă au evoluat trupele Catharsis, Crescendo Band, Corala Gloria, surorile Osoianu, Studioul folcloric Iedera, Ansamblul de dansuri populare „Hora-horiţa”, echipele Lollipops şi Do-re-mi Show.