Candidaţii PPCD propun soluţii pentru evitarea eventualei crize politice
https://www.ipn.md/ro/candidatii-ppcd-propun-solutii-pentru-evitarea-eventualei-crize-politice-7965_976741.html
Primii şapte candidaţi ai PPCD la funcţia de deputat propun soluţii pentru evitarea eventualei crize politice de după alegeri.
“R. Moldova este republică parlamentară. Însă aceasta nu este la nivelul altor republici parlamentare cum ar fi: Italia, Germania, Letonia, Estonia, Ungaria, Cehia sau Grecia. Din acest motiv, trebuie să ducem la bun sfârşit reforma care s-a iniţiat în anul 2000 şi datorită căreia, R. Moldova ar putea deveni o democraţie asemenea celor europene”, a declarat Victor Ciobanu, nr. 2 pe lista electorală a PPCD, la o conferinţă de presă luni, 20 iulie, transmite Info-Prim Neo.
Pentru a evita ca Preşedintele ţării să fie un dictator, atribuţiile acestuia trebuiesc reduse. El nu trebuie să aibă dreptul de a dizolva Parlamentul, deoarece Parlamentul a fost ales de popor şi doar acesta este în măsură sa-l dizolve, în caz de necesitate. Preşedintele trebuie doar să poată iniţia un referendum, iar în cazul în care poporul decide ca Parlamentul să-şi continue activitatea, şeful statului ar trebui să-şi dea demisia, consideră candidaţii PPCD.
Potrivit lor, preşedintele nu trebuie să propună şi nici să demită prim-ministrul, drept care ar trebui să îi revină majorităţii parlamentare.
Candidaţii PPCD propun alegerea şefului statului în 3 etape (iniţial 61 mandate; dacă nu este ales – 52 mandate; şi ultima încercare de alegere – 26 mandate); formaţiunile politice să renunţe la ideea de a înainta propria candidatură la funcţia de preşedinte al ţării, deoarece acesta ar trebui să nu facă parte din partidele politice, ci din mediul academic.