logo

Candidații Dumitru Țîra, Ivan Diacov, Alexandru Fetescu, Victor Chironda, la dezbateri IPN


https://www.ipn.md/ro/candidatii-dumitru-tira-ivan-diacov-alexandru-fetescu-victor-chironda-8004_1068839.html

Primarul municipiului Chișinău trebuie să fie unul apolitic, pentru că, spre regret în trecut a fost invers, iar partidele, din care veneau edilii, „furau acest oraș”, afirmă o parte dintre actualii candidați la fotoliul de primar. În opinia lor, combaterea corupției și a birocrației excesive la nivel municipal trebuie să fie o prioritate, la fel ca și asigurarea transparenței. Totodată, unii candidați cred că acest scrutin este fraudat, deoarece ar exista o înțelegere tacită între doi candidați, care se comportă de parcă ar fi câștigat deja alegerile. Declarațiile au fost făcute la dezbaterile publice „Doar unul din mulți: cine și de ce?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Ivan Diacov, candidatul Partidului Politic „Partidul Nostru”, susține că îi este cunoscută activitatea Primăriei, nu din auzite și cunoaște problemele municipalității. Cunoaște problemele legate de mediu, de drumuri, de grădinițe, dar și în general de domeniul educației. Concurentul electoral spune că vine la Primărie să lupte cu crima organizată și să ofere o viață mai bună, onestă și liniștită chișinăuienilor. Potrivit lui, suntem cu toții martori că în ultimii ani în Primărie „s-a cuibărit o mafie” care a împărțit după placul ei bunurile publice. În opinia sa, „alegerile deja sunt fraudate, pentru că este o înțelege tacită între Ion Ceban (PSRM) și Andrei Năstase (Blocul ACUM)”. Concurentul electoral mai crede că singura șansă este ca alegatorul „să decidă și să facă dreptate”.

Dumitru Țîra, candidatul Partidului Politic „Partidul Popular European din Moldova”, spune că locuiește toată viața în Chișinău, iar dorința de a candida a fost dictată de toate grijile cu care se confruntă toți oameni – drumuri și trotuare stricate, praful, mirosul și alte probleme legate de transportul public, evacuarea gunoiului și alte griji. În opinia sa, municipiul Chișinău se află într-o situație de criză și în aceste condiții este nevoie de o altă viziune și abordare în tot ce înseamnă dezvoltare. Concurentul electoral a mai spus că s-a discutat mult despre obligațiile primarului și rolul politicului. „Or, această funcție nu trebuie să fie politizată, chiar dacă, spre regret, astfel a fost până acum, pentru că partidele primarilor aleși anterior au tot furat acest oraș prin tendere și rude, cunoscuți care s-au perindat pe acolo”, susține Dumitru Țîra. Potrivit lui, aceste alegeri sunt un fel de farsă, iar doi dintre candidați se comportă de parcă ar fi câștigat deja alegerile. În acest context, el îndeamnă alegătorii să nu se teamă să voteze împotriva celor care nu-i reprezintă.

Alexandru Fetescu, candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, a declarat că, la fel ca și toți chișinăuienii, se confruntă cu aceleași probleme – stă în ambuteiaje dimineața și seara, se deplasează pe aceleași drumuri și trotuare sparte etc. De asemenea, ca și ceilalți, suferă din cauza birocrației excesive existente la nivel municipal. Și în tot acest cerc vicios, principala verigă care trebuie eliminată, în opinia sa, este corupția din cadrul Primăriei, închegată cu birocrație, care a adus instituția la o stare de nefuncționalitate. Împreună cu echipa, vine cu un program politic și cu un plan de acțiuni, care urmează să fie definitivate cu participarea cetățenilor. Principalii piloni pe care se axează programul este administrarea digitalizată, parcuri curate, infrastructura care să conecteze oamenii, suburbii urbanizate, dar și cultura, care să guverneze Chișinăul. Ceea ce îl bucură în această campanie, spune candidatul, este faptul că cheltuielile concurenților sunt mai mici decât în campaniile anterioare. În același, timp, este gravă neînregistrarea de către organele electorale a unui concurent, care a adunat zece mii de semnături. În opinia sa, este vorba despre o sfidare totală a drepturilor locutorilor din Chișinău de a susține un candidat independent.

Victor Chironda, candidatul Mișcării Social-Politice „Forța Nouă”, a menționat că, spre deosebire de politicienii care își amintesc de oraș doar în campaniile electorale, atât el, cât și echipa sa, s-au ocupat de ele mereu. Însă din afara Primăriei este cu mult mai complicat să te ocupi de soluționarea problemelor, mai ales în condițiile în care pentru funcționarii din Primărie interesele politice și personale sunt mai presus decât interesele cetățenilor. El spune că vine cu o echipă de tineri profesioniști, care să se axeze pe asigurarea calității drumurilor și a trotuarelor, siguranța pietonală și a traficului. Își propune să lupte cu ambuteiajele, să organizeze locuri de parcare, locuri în grădinițe și educație pentru fiecare copil. Victor Chironda a mai spus că își propune, atât în Primărie, cât și în Consiliul municipal Chișinău, să asigure transparență, deoarece lipsa acesteia duce la proiecte eșuate și la irosirea investițiilor.

La dezbaterile de astăzi a fost invitat și candidatul Partidului Socialiștilor, Ion Ceban, însă acesta nu a participat. Pe 14 octombrie a avut loc prima rundă de dezbateri, la care a participat Lilia Ranogaeț, candidatul Partidului Național Liberal, Vitalie Voznoi, candidatul Partidului Politic „Stânga Europeană”, Serghei Toma, candidatul Partidului Politic „Partidul Oamenilor Muncii” și Octavian Țîcu, candidatul Partidului Politic „Partidul Unității Naționale”. Următoarele dezbateri sunt planificate pe 16 octombrie.

Agenția de presă IPN desfășoară ciclu din trei dezbateri electorale cu candidații la funcția de primar general al municipiului Chișinău care se vor confrunta în ziua de 20 octombrie 2019. Pentru a asigura un nivel maxim de obiectivitate în formarea componențelor celor trei dezbateri, dar și pentru a evita repetarea situațiilor atestate în cazul altor dezbateri, când au fost invitați unii și aceiași participanți în diferite platouri, Agenția IPN a recurs la un mecanism de ordonare aleatorie (cu ajutorul platformei Random.org).

Dezbaterile „Doar unul din mulți: cine și de ce?”, cu participarea candidaților la funcția de primar general al municipiului Chișinău, a doua rundă, sunt ediția a 119-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.