logo

Când şi unde se pot depune documentele pentru solicitarea compensaţiilor la termificare


https://www.ipn.md/ro/cand-si-unde-se-pot-depune-documentele-pentru-solicitarea-compensatiilor-la-term-7967_972572.html

Când şi unde se pot depune documentele pentru solicitarea compensaţiilor la termificare Începând cu 20 noiembrie, consumatorii din municipiul Chişinău cu venitul mediu lunar mai mic de 1450 de lei per membru de familie pot solicita compensarea a 40% din cheltuieli pentru termificare. Pentru a beneficia de ajutor, persoanele trebuie să prezinte un set de documente, care vor putea fi depuse de luni până vineri, la întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ (ÎMGFL) din sectorul în care îşi au domiciliul, transmite Info-Prim Neo. Locuitorii sectorului Ciocana vor trebui să se adreseze deocamdată la pretură, întrucât în sector nu există ÎMGFL. Ulterior vor fi stabilite centre de colectare a documentelor. Persoanele din suburbiile capitalei vor depune documentele la primării. Colectarea datelor despre veniturile şi proprietatea solicitanţilor de ajutoare se efectuează în baza cererii-tip, care va putea fi luată de la ÎMGFL, respectiv primării. În susţinerea cererii, solicitantul va anexa, după caz, următoarele acte: - paşaportul, buletinul de identitate sau certificatul de naştere (copie); - certificatul de căsătorie (copie); - certificatul despre componenţa familiei; - certificatul privind stabilirea compensaţiei la locul de trai precedent (în cazul schimbării locului de trai); - certificatul, eliberat de întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ sau de primărie, de cooperativele pentru construcţii de locuinţe, asociaţiile de locatari ai apartamentelor privatizate, de întreprinderile ce au la balanţă fond locativ şi cămine, privind suprafaţa locuinţei (casei) şi/sau tipul de încălzire şi alte servicii de care beneficiază solicitantul; - copia facturii privind plata serviciilor pe energie termică pentru ultima lună de până la data completării cererii; - extrasul din contul personal sau cartea de imobil; -certificatul despre salariu, eliberat de la locul de muncă; - alte documente prin care se confirmă necesitatea acordării ajutorului şi statutul de familie defavorizată social. Consumatorii care vor solicita ajutor pentru căldură trebuie să depună documentele pentru toate persoanele care au viza de reşedinţă în locuinţă, inclusiv pentru copii. Documentele vor putea fi depuse pe tot parcursul sezonului de încălzire. Indiferent de data depunerii acestora, cei care consideră că întrunesc condiţiile regulamentului pot achita iniţial 60% din factură. Dacă după verificarea documentelor se va stabili că nu sunt îndeplinite toate condiţiile, solicitanţii vor achita şi restul de 40% din plata pentru energia termică consumată. Regulamentul de compensaţii nominative la termificare prevede compensarea de către municipalitate a 40% din cheltuielile pentru încălzirea locuinţelor familiilor cu venitul mai mic de 1450 de lei de persoană. Totodată, locuitorii suburbiilor capitalei, dar şi persoanele care au încălzire autonomă, vor primi lunar 250 lei de persoană, dacă au venitul mai mic de 1450 lei.