logo

Când se află dedesubturile conflictului transnistrean soluționarea pare complicată, expert


https://www.ipn.md/ro/cand-se-afla-dedesubturile-conflictului-transnistrean-solutionarea-pare-complica-7965_1040263.html

Cu cât mai puțin oamenii cunosc conflictul transnistrean, cu atât li se pare mai ușoară soluționarea acestuia. Când se află dedesubturi, inclusiv legate de anumite interese de pe ambele maluri de a menține acest conflict, soluționarea pare nu chiar atât de posibilă. Și acest lucru a devenit deja o legitate. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru Radio Europa Liberă de Leonid Litra, cercetător la Institutul de Politică Mondială de la Kiev, transmite IPN.

Expertul a menționat că la sfârșitul anului trecut au fost atinse anumite progrese, deși acestea sunt interpretate într-o manieră diferită: unii spun că este trădare, alții spun că este un pas înainte. „Depinde cum privim aceste lucruri, dar Moldova, din păcate, chiar printre partenerii despre care noi credeam că ar fi trebuit să fie nu că de partea noastră, dar de partea adevărului sau, cum aș spune eu, de partea Republicii Moldova, pentru că Republica Moldova este victimă în cazul respectiv. Am văzut parteneri externi care nu sprijină poziția Republicii Moldova”, a notat cercetătorul.

Leonid Litra a dezavuat poziția OSCE în anumite contexte, spunând că mandatul, misiunea principală, este consolidarea integrității teritoriale a Republicii Moldova, dar uneori acest lucru este trecut cu vederea, pentru că OSCE vrea rezultate. „Atunci când au loc exerciții militare, de exemplu, cu participarea GOTR-ului, așa-numitelor trupe ilegale care se află în stânga Nistrului, OSCE-ul trebuie să aibă o reacție. Sunt cazuri unde OSCE-ul nu poate tăcea, iar privind OSCE-ul la nivel european de la Viena, există formatul „consensus minus 1”, atunci când o parte este implicată sau are un conflict de interese într-o anumită situație, ea poate fi tratată separat”, e notat Leonid Litra.

Leonid Litra spune că îi vine foarte greu să facă un design al viitoarei reglementări. „Putem explica foarte mult, de exemplu, cum vedem noi statutul Transnistriei. Statutul Transnistriei ca ceva similar cu statutul Unității Teritorial-Administrative Găgăuzia, de exemplu, sau doar vedem statutul ca un raion al Moldovei, doar că pot fi oferite, de exemplu, anumite privilegii, fie fiscale, fie de ordin cultural. Sunt diferite opțiuni. Eu cred că Moldova deja a dat de înțeles că este capabilă să fie foarte flexibilă. Eu am auzit de mai multe ori când s-au pronunțat că subiectul proprietăților poate fi ușor rezolvat. În eventualitatea soluționării conflictului, Moldova nu va revizui acele împărțiri, vânzări de terenuri, active care au avut loc în stânga Nistrului”, a menționat cercetătorul.

Expertul a mai spus că partea dreaptă, deocamdată, are puține argumente să fie atractivă, din păcate. Potrivit lui, evident că sunt lucruri care se schimbă și în bine, dar atunci această atractivitate ar trebui să fie una foarte mare, rezultatele care există sunt prea mici ca să fie observate dincolo, de cealaltă parte, pentru că pe malul drept lumea pleacă, la ei pleacă tot foarte, foarte mulți.