La sanatoriul „Moldova”, situat în Truskaveț, Ucraina, va avea loc un audit financiar. Acesta a fost inițiat de Cancelaria de Stat a Guvernului. Motivul ține de cererile crescânde ale administrației instituției medico-sanitare pentru permisiunea de a lua credite bancare.
„De la începutul anului, astfel de cereri au început să parvină foarte activ și destul de insistent. Administrația susține că împrumuturile bancare sunt necesare pentru a acoperi anumite cheltuieli: costurile curente, rambursarea împrumuturilor anterioare și a altor datorii. Iar înainte de a permite obținerea unui alt credit bancar, trebuie să efectuăm un audit profesionist al situației financiare la întreprindere”, a declarat pentru IPN secretarul general al Guvernului, Lilina Iaconi.
Cancelaria de stat și Întreprinderea de stat „Medisan”, care gestionează bunurile Moldovei pe teritoriul Ucrainei, au autorizat un angajat al Agenției Proprietăți Publice a Republicii Moldova, care reprezintă interesele patrimoniale ale Moldovei în Ucraina. „El se va ocupa de chestiunile ce țin de efectuarea auditului, precum și de soluționarea altor probleme specifice. Pentru a-i facilita executarea sarcinilor atribuite, adresa juridică a sanatoriului a fost transferată de la Truskaveț la Kiev, unde se află biroul reprezentantului Agenției Proprietăți Publice”, a explicat secretarul general al Guvernului.
Solicitat de IPN, Alexandru Bunescu, șeful Întreprinderii de stat „Medisan”, a declarat că „în ultimul an datoriile sanatoriului „Moldova” au crescut cu 60%". „Creșterea bruscă a datoriilor poate duce la consecințe ireversibile. Iar aici mai figurează și agentul economic, situat peste hotare. Prin urmare, fondatorul vrea să știe, ce se întâmplă acolo, să înțeleagă ce dificultăți are și de ce sunt acumulate asemenea datorii", a explicat șeful „Medisan”.
Termenii de control și audit nu au fost încă stabiliți. Potrivit lui Alexandru Bunescu, „ei vor fi definiți de Cancelaria de stat”. „Pe 3 august a avut loc ședința la care s-a discutat această problemă. Se examinează toate opțiunile și se vor lua toate măsurile posibile pentru a nu admite pierderea proprietății de stat”, a menționat șeful Medisan.
Cancelaria de stat a anunțat administrația sanatoriului „Moldova” despre următorul audit în data de 30 august.
Situat în Truskaveț, sanatoriul „Moldova” se află în proprietatea deplină a statului moldovenesc. Cancelaria de stat a Republicii Moldova monitorizează activitatea acestei instituții medico-sanitare.
Cancelaria de stat gestionează două instituții medico-sanitare din Truskaveț și Sergheevka, precum și obiecte cu proprietate parțială a Moldovei la Odesa. Restul patrimoniului moldovenesc din Ucraina ține de competența Agenției Proprietății Publice a Republicii Moldova.