logo

Campanie UNICEF la 25 de ani de la adoptarea Convenţiei ONU privind drepturile copilului


https://www.ipn.md/ro/campanie-unicef-la-25-de-ani-de-la-adoptarea-conventiei-onu-privind-drepturile-c-7967_1015625.html

Timp de două luni, UNICEF Moldova va desfăşura campania naţională „25 de ani cu dreptul. Cu dreptul copilului”, pentru a marca astfel 25 de ani de la adoptarea Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului. Startul campaniei a fost dat astăzi, 1 octombrie, printr-un meci amical de fotbal care a reunit pe acelaşi stadion 30 de judecători, fete şi băieţi, cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, spectatori fiind circa 300 de copii, majoritatea din familii vulnerabile şi din instituţii rezidenţiale din 10 raioane ale republicii, transmite IPN.

„Am ales să dăm startul campaniei printr-un eveniment de fotbal deoarece în fotbal toţi copiii sunt egali. Convenţia cu privire la Drepturile Copilului prevede că toţi copiii, indiferent de statutul social, dizabilitate, etnie sau mediul de trai, au drepturi egale. Noi, maturii, părinţii, factorii de decizie din întreaga comunitate purtăm responsabilitate în faţa copiilor pentru a le asigura o copilărie fericită şi pentru a le a oferi şansa unui viitor sănătos”, a declarat reprezentantul UNICEF în Moldova, Nune Mangasaryan, la deschiderea evenimentului.

Campania „25 de ani cu dreptul. Cu dreptul copilului” are scopul de a trece în revistă principalele progrese din viaţa copiilor din ultimele două decenii, dar şi de a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă aceştia. Totodată, campania se aliniază evenimentele globale organizate de UNICEF pe parcursul anului curent, declarat Anul inovaţiilor pentru copii.

În Republica Moldova, cu ocazia celor 25 de ani de la adoptarea Convenţiei, vor fi organizate mai multe evenimente publice cu implicarea copiilor şi liderilor de opinie, vor fi difuzate spoturi video şi vor fi organizate dezbateri publice pentru a atrage atenţia asupra diverselor probleme din viaţa copiilor. Campania se va încheia pe 20 noiembrie, în ziua în care a luat naştere Convenţia. La această dată, UNICEF va premia campionii drepturilor copilului din Republica Moldova.

Convenţia cu privire la Drepturile Copilului a fost ratificată de Republica Moldova pe 25 februarie 1993.