Fenomenul torturii în Republica Moldova încă persistă. Condiţiile de detenţie în Penitenciarul nr. 13 sunt inumane, iar oamenii legii încep a recurge la metode mai „deştepte” de torturare. Legislaţia în domeniu mai are nevoie de îmbunătăţiri, iar torţionarii trebuie pedepsiţi mai aspru, fără ca dosarele lor să fie tărăgănate. Cu astfel de constatări au venit într-o conferinţă de presă la IPN reprezentaţii Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”, Amnesty International Moldova, Centrul de Resurse Juridice din Republica Moldova (CRJM) şi Asociaţia Promo-LEX.
Membrii societăţii civile lansează în Republica Moldova săptămâna anti-tortură în contextul Zilei Internaţionale pentru Sprijinul Victimelor Torturii, marcată pe 26 iunie. Campania din anul 2015 este dedicată reabilitării victimelor torturii şi a altor tratamente inumane şi degradante.
Vadim Vieru, de la Asociaţia Promo-LEX, a comunicat că în această săptămână vor fi organizate o serie de emisiuni despre fenomenul torturii şi rezultatele acestuia. De asemenea, sâmbătă, 27 iunie, în Parcul Valea Morilor va fi organizat un maraton şi o întâlnire a celor care ajută victimele torturii cu beneficiarii.
Vadim Vieru a adăugat că fenomenul torturii în Republica Moldova este o problemă sistemică. Anul trecut au fost depuse peste 600 de plângeri pentru fapte de tortură, iar expertul este sigur că în realitate sunt mult mai multe cazuri. El a adăugat că autorităţile constituţionale nu au un mecanism de pedepsire a persoanelor care recurg la tortură în regiunea transnistreană, iar acolo situaţia este dramatică, penitenciarele fiind suprapopulate, iar oamenii fiind deţinuţi în condiţii inumane.
Ludmila Popovici, director executiv al Centrului „Memoria”, a menţionat că este regretabil că în pofida recunoaşterii pe larg a fenomenului torturii, impunitatea persistă. Având în spate o experienţă de 15 ani în domeniul reabilitării victimelor torturii, ea a subliniat că aceştia au mare nevoie de susţinere. Ludmila Popovici a subliniat că atât timp cât nu vom atrage atenţie la suferinţele victimelor torturii, nu vom progresa ca o societate dezvoltată.
Igor Stoica, coordonator de proiect la Amnesty International Moldova, a subliniat că deşi legislaţia a fost mai mult sau mai puţin ajustată cerinţelor, în realitate cazurile de tortură sunt tergiversate de procurori şi de judecători. Igor Stoica a adăugat că Republica Moldova pierde practic lunar câte un dosar la CEDO pentru cazuri de tortură şi tratamente inumane.