logo

Campania electorală nu poate fi considerată liberă, iar rezultatul nu poate fi prognozat, experți A


https://www.ipn.md/ro/campania-electorala-nu-poate-fi-considerata-libera-iar-rezultatul-nu-poate-fi-pr-7978_1047164.html

Actuala campanie electorală pentru parlamentare nu poate fi considerată liberă. Aceasta s-a desfășurat într-o atmosferă de frică, amenințare și intimidare. Totodată, rezultatele nu pot fi prognozate mai ales având în vedere nevalidarea alegerilor din municipiul Chișinău. Opiniile au fost exprimate de mai mulți experți în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV, transmite IPN.

Expertul în politici publice Ștefan Gligor spune că actuala campanie electorală nu este liberă, este plină intimidare și care s-a desfășurat într-o atmosferă de frică și amenințare. Potrivit lui, peste 70% din populația Republicii Moldova se teme să se exprime cu privire la situația politică din țară sau să participe la activități politice. „În aceste condiții de intimidare generală în care societatea a fost indusă începând cu sfârșitul anului 2015, am ajuns într-o situație fără precedent când în majoritatea circumscripțiilor uninominale au existat mai mulți pretendenți care s-au temut să candideze în pofida notorietății și reputației bune”, spune expertul.

Potrivit lui, partidul de la guvernare folosește bugetul de stat pentru a corupe alegătorii. În plus, Ștefan Gligor s-a referit și la faptul că trei formațiuni folosesc fundațiile de caritate ca instrument de corupție electorală – Partidul Democrat, Partidul Socialiștilor și Partidul „Șor”. „Avem o campanie cu extrem de multă corupție electorală, cu rezultate prognozate în majoritatea circumscripțiilor uninominale, alegeri absolut neegale”, a notat expertul.

Expertul WatchDog Valeriu Pașa consideră că această campanie este diferită prin foarte mult bruiaj informațional. S-a atras atenția la subiecte mai puțin importante. „Fie că vorbim despre discuții în jurul unor pseudorealizări sau realizări adevărate ale acestei guvernări, fie vorbim despre tot felul de subiecte aruncate în spațiul public fără să aibă un temei sau dovezi. Foarte mult s-a discutat despre chestiuni de procedură și foarte puțin despre lucruri esențiale. De exemplu, despre cum au fost colectate semnăturile pe listele de subscripție pentru foarte mulți candidați s-a vorbit prea puțin decât ar fi fost cazul pentru că este una dintre dovezile utilizării resursei administrative”, a menționat Valeriu Pașa.

Directorul Asociației Expert Forum din București (România), Sorin Ioniță, este de părere că actuala campanie este mult mai imprevizibilă decât cea prezidențială din anul 2016, de exemplu. „Nu se știe care va fi rezultatul alegerilor, iar după episodul legat de nevalidarea alegerilor locale în municipiul Chișinău, ne-am putea aștepta și la torpilarea rezultatelor. Adică, dacă nu iese ce trebuie, nu este exclus să te trezești cu actori suspendați, cu candidați suspendați în diverse circumscripții. Atunci nu era chiar așa. Acum orice rezultat este posibil”, spune expertul român.

„Este absolut scandaloasă blocarea diasporei. Moldova are, proporțional, cea mai mare diaspora din țările europene și oamenilor acestora li s-au creat mai mari obstacole ca să voteze”, afirmă Sorin Ioniță.

Referitor la sistemul electoral mixt, el crede că „în baza lui s-a mutat atenția la elita locală și se cumpără votul mult mai mult”.