logo

Camionul – confiscat, banii nedeclarați: 240 de mii de dolari și 8 mii de euro – ba


https://www.ipn.md/ro/camionul-confiscat-banii-nedeclarati-240-de-mii-de-dolari-7967_1095339.html

Administratorul și șoferul unei companii de transport, care în aprilie 2022 nu au declarat în vamă 240 000 de dolari și 8000 de euro, au fost condamnați la patru ani de închisoare. Potrivit sentinței Judecătoriei Cahul, camionul care urma să ajungă în Turcia și în care fuseseră ascunși banii nedeclarați a fost supus confiscării ca bun folosit la comiterea contrabandei, transmite IPN.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că instanța de judecată a refuzat solicitarea de confiscare și a sumei de bani care fac obiectul infracțiunii. Potrivit procurorilor, respingerea solicitării contravine atât legii, cât și practicii judiciare de confiscare în folosul statului a banilor și  mărfurilor care au făcut obiectul contrabandei. Prin urmare, PCCOCS precizează că va contesta sentința în parte ce ține de confiscarea celor 240 000 de dolari și 8000 de euro.

Inculpații au 47 și, respectiv, 51 de ani sunt din Chișinău. Cei doi se află în custodia statului până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.