logo

Camera Deputaţilor din România a votat ratificarea acordului cu R. Moldova privind micul trafic de frontieră


https://www.ipn.md/ro/camera-deputatilor-din-romania-a-votat-ratificarea-acordului-cu-r-7965_979928.html

Legea pentru ratificarea acordului dintre Guvernele României şi R. Modova privind micul trafic de frontieră a fost votat în unanimitate de către Camera Deputaţilor la şedinţa în plen de luni, 11 ianuarie, transmite Info-Prim Neo cu referire la portalul românesc Mediafax. Acordul privind micul trafic de frontieră va permite cetăţenilor din ambele state care locuiesc în zona limitrofă de cel puţin un an să intre în celălalt stat fără viză, ci cu paşaport sau permis special. Permisul dat va fi eliberat gratuit pentru cetăţenii moldoveni de către consulatele române, pentru o perioadă de cel puţin 2 ani. Totodată, durata de şedere nu trebuie să depăşească 3 luni de şedere neîntreruptă, este specificat în lege. Acordul permite locuitorilor din apropierea graniţei moldo-române să se deplaseze pe o distanţă de maximum 50 km în statul vecin. Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, Senatul fiind Camera decizională. Convenţia privind micul trafic de frontieră între R. Moldova şi România a fost semnată de către şefii de executiv Vlad Filat şi Emil Boc în luna noiembrie 2009.