Camera de Comerţ şi Industrie Franţa-Moldova are o nouă conducere
https://www.ipn.md/ro/camera-de-comert-si-industrie-franta-moldova-are-o-noua-7966_996362.html
Camera de Comerţ şi Industrie Franţa-Moldova (CCIFM) are o nouă echipă şi o nouă organizare. Noul preşedinte al organizaţiei este Emmanuel Skoulios, care până în prezent a deţinut funcţia de vicepreşedinte. Jean-François Myard, după 5 ani de activităţi desfăşurate în Republica Moldova, urmează să onoreze alte obligaţiuni în cadrul Grupului „Société Générale”, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al CCIFM.
Adunarea Generală Extraordinară a CCIFM a decis instituirea celui de-al doilea post de vicepreşedinte. Cei doi noi vicepreşedinţi aleşi – Louis de Sambucy, care este director general Lafarge (Ciment) Moldova, şi Richard Perrin, partener KPMG România şi Republica Moldova – vor avea atribuţii diferite, axate pe domenii precum „servicii acordate întreprinderilor” şi „comunicare şi evenimente”.
Directorul asociat al companiei Grant Thornton, Stéphane Bride, a fost reales în funcţia de trezorier al CCIFM. Organizaţia a urat totodată bun venit Elenei Varta, noului său director executiv.