Camera de Comerţ şi Industrie a lansat a IV-a ediţie a concursului anual „Marca comercială a anului”
https://www.ipn.md/ro/camera-de-comert-si-industrie-a-lansat-a-iv-a-7966_961317.html
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) a lansat marţi, 19 septembrie, concursul anual „Marca comercială a anului”, ajuns la cea de-a 4-a ediţie. Şi în acest an persoanele juridice, întreprinderile şi organizaţiile cu diverse forme de proprietate, care produc bunuri materiale şi prestează servicii pe teritoriul R. Moldova, sunt invitate să depună cereri de concurs pentru nominalizările „Debutul anului”, „Fidelitate”, „Cea mai cunoscută marcă comercială”,
„Export” şi „Intern”.
Comitetul organizatoric al concursului va mai acorda premiul „Excelenţă”, la care concurenţii nu depun cereri. Comitetul e constituit din oameni de ştiinţă şi specilişti în marketing, iar totalurile concursului vor fi efectuate în baza concluziilor grupurilor de experţi, precum şi a unui sondaj sociologic privind rating-ul mărcilor comerciale, efectuat în rândul consumatorilor.
Vicepreşedintele CCI, Ştefan Novac a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în acest an vor fi admise doar mărcile înregistrate în R. Moldova. Participanţii la concurs vor fi admişi în baza cererilor, cu prezentarea ulterioară a materialelor conform regulamentului concursului care este plasat pe pagina web a CCI www.chamber.md sau http://marca.chamber.md. Cererile de participare vor putea fi depuse până la 15 decembrie curent.
Potrivit organizatorilor, pe parcursul ultimilor trei ani concursul s-a bucurat de susţinerea activă a antreprenorilor. Astfel, în 2003, la prima ediţie, au fost prezentate 68 de proiecte ale celor mai renumite mărci din R. Moldova, iar în 2005 – deja 115. Învingători ai concursului au devenit pe parcursul a 3 ani 132 de mărci comerciale autohtone şi 6 mărci străine, printre care Mileştii Mici, Codru, Chişinău, Spicul de Aur, Carmez, Gura Căinarului, Ionel, Covoare Ungheni, Floare Carpet, Floris, Confort, Keramin.
Ceremonia oficială de decernare a premiilor se desfăşoară tradiţional la 9 februarie, în cadrul expoziţiei naţionale „Fabricat în Moldova”. Învingătorii concursulului devin deţinători ai trofeului „Mercuriul de Aur”, medaliilor de onoare şi diplomelor. Informaţia despre câştigători e plasată anual în catalogul „Mărcile comerciale binecunoscute în Moldova” care se distribuie Camerelor de Comerţ şi Industrie din CSI, ţările baltice şi alte ţări străine, cercurilor de afaceri, misiunilor diplomatice ale R. Moldova acreditate peste hotare şi precum şi ambasadelor acreditate în R. Moldova.