Congresul Autorităților Locale din Moldova consideră un precedent foarte periculos și contrar Constituției proiectul de lege prin care o persoană care nu a fost aleasă de cetățeni poate deveni conducător al administrației publice locale. Reacția vine în contextul în care săptămâna trecută Guvernul a avizat pozitiv proiectul de lege care permite ca președinții de raioane să fie aleși nu doar din rândul consilierilor, transmite IPN.
CALM se pronunță împotriva acestei inițiative și precizează că a expediat un aviz comisiei parlamentare de profil în care constată că autorii acestei inițiative nu țin cont de niște principii fundamentale. Și anume cel al eligibilității celor mai importante autorități ale administrației publice locale și cel al reprezentativității colectivității locale, în cazul dat a raionului.
Potrivit CALM, unica soluție este ca aleșii locali să fie aleși prin vot universal, direct, secret și liber exprimat al populației sau colectivității locale. „Fiind ales din rândul consilierilor, președintele raionului are această reprezentativitate (adică are calitatea de ales local), doar conform art. 52 din Legea privind administrația publică locală, președintele raionului are statut de ales local și reprezintă raionul, adică colectivitatea locală respectivă”, se menționează într-un comunicat de presă.
CALM consideră că o persoană care nu a trecut „testul” de încredere a colectivității locale prin alegerea în calitate de consilier nu poate fi în fruntea celui mai important organ local executiv. „Altfel, este diminuat principiul eligibilității de către colectivitatea locală a celor mai importante autorități ale administrației publice locale. Indiferent de cât de bun manager ar fi, în opinia unora, persoana în cauză, nu va avea legitimitate din partea colectivității locale pentru a o reprezenta”.
„În condițiile în care poate fi invocat că acest lucru se întâmplă la nivel central, în cazul Guvernului, amintim că această regulă a fost stabilită din start prin Actul constituant (Constituția ), iar regulile constituționale de organizare a APL sunt altele. Plus la aceasta, multe state democratice obligă liderul partidului care a câștigat majoritatea parlamentară să fie în fruntea Guvernului, anume pentru a asigura această legitimitate şi reprezentativitate a voinței poporului”, precizează Congresul.
CALM consideră că proiectul dat, în redacția propusă spre avizare, nu poate fi susținut deoarece nu se încadrează în limitele principiilor conceptuale, constituționale și legale de organizare și funcționare a APL din Republica Moldova, denaturând și punând în pericol locul și importanța statutului de ales local.