logo

Căldură mai ieftină pentru consumatorii din Chișinău și Bălți


https://www.ipn.md/ro/caldura-mai-ieftina-pentru-consumatorii-din-chisinau-si-balti-7966_1101626.html

Locuitorii din Chișinău și Bălți vor plăti mai puțin pentru termificare. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat tariful de 2774 lei/Gcal (fără TVA) pentru energia termică livrată de „Termoelectrica”, ceea ce reprezintă o scădere a prețului cu 493 lei, de la 3267 lei/Gcal (fără TVA), transmite IPN.

ANRE a aprobat și micșorarea tarifului la energia electrică furnizată de acest furnizor, la 3,58 lei per kWh (fără TVA), cu 40 de bani mai puțin ca actualul tarif.

De asemenea, consumatorii vor achita cu 32% mai puțin pentru energia termică furnizată de „Apă-Canal Chișinău” – 3081 lei/Gcal (fără TVA). Un preț de 2,5 ori mai mic a fost aprobat și pentru apa de adaos livrată – 761 lei/m3, de la 1902 lei/m3.

În cadrul aceleiași ședințe, ANRE a aprobat un tarif la energia termică pentru consumatorii CET-NORD de 3 215 lei/gigacalorie (fără TVA), mai mic cu 346 de lei. Și energia electrică de la acest furnizor va costa mai ieftin – 3,77 per kWh, ceea ce reprezintă o diminuare cu 89 de bani în raport cu prețul în vigoare.