logo

CALC cere CEC să permită cetățenilor să voteze chiar dacă au actele expirate


https://www.ipn.md/ro/calc-cere-cec-sa-permita-cetatenilor-sa-voteze-chiar-daca-au-actele-expirate-7965_1046918.html

Coaliția pentru Alegeri Libere și Corecte a lansat un apel public către CEC  să permită votarea în baza actelor de identitate expirate. Într-o conferință de presă la IPN, Polina Panainte, secretarul CALC, a menționat că CEC are practica a trei alegeri consecutive din ultimii ani în care cetățenilor aflați peste hotare li s-a permis votarea în baza pașapoartelor expirate.

Potrivit Polinei Panainte, în ultimii ani, numărul moldovenilor din străinătate care dețin pașapoarte expirate a crescut în mod constant. În 2016 numărul acestora era de peste 400 de mii, aproape dublu față de situația din anul 2014. Secretarul CALC a făcut referire la o decizie a Curții Supreme de Justiție din 2014, din care rezultă că votarea în baza actelor expirate este un lucru legal.

Sesizată de avocatul poporului, Curtea Constituțională a decis, pe 14 ianuarie anul curent, că nu este un tratament diferențiat faptul că cetățenii de peste hotare pot vota doar cu pașaportul sau livretul militar valabil. Nadejda Hriptievschi, jurist în cadrul Centrului de Resurse Juridice din Moldova, a menționat că instanța constituțională a analizat superficial sesizarea avocatului poporului. Ombudsmanul i-a cerut Înaltei Curți să se expună implicit asupra articolului care prevede lista de acte necesare pentru a putea vota și să se expună dacă acest articol cere sau nu expres ca actele de identitate să fie neapărat valabile. Răspunsul Curții a fost doar că votarea în baza actelor expirate ar putea duce la fraudarea alegerilor prin votul multiplu și, pe acest motiv, statul poate limita dreptul la vot al cetățenilor.

Potrivit Nadejdei Hriptievschi, argumentele Curții privind fraudarea votului nu sunt concludente deoarece alegerile trecute în care s-a permis votul inclusiv cu pașapoartele expirate au arătat că nu au existat cazuri de vot multiplu pe motiv că actul este expirat. Iar rolul actelor de identitate, fie buletin sau pașaport, este de identificare a persoanei și actele expirate permit acest lucru deoarece conțin IDNP-ul și fotografia titularului. Jurista mai susține că, odată lansat sistemul informațional Registrul de Stat al Alegătorului, votarea multiplă este imposibilă. Dacă cineva a votat, în sistemul informațional figurează că și-a exercitat acest drept.

Experta CRJM susține că permiterea votului cu acte expirate este necesară și pe motiv că statul Republica Moldova, prin intermediul consulatelor și a ambasadelor, nu are capacitatea tehnică și umană necesară pentru a perfecta pașapoarte tuturor cetățenilor aflați peste hotare cărora le-au expirat aceste acte.