logo

Calamităţile produse în R. Moldova de la începutul anului au adus prejudicii de cca 71 mil. lei


https://www.ipn.md/ro/calamitatile-produse-in-r-moldova-de-la-inceputul-anului-au-adus-prejudicii-de-c-7967_965377.html

Calamităţile produse în R. Moldova de la începutul anului au adus daune de cca 71 mil. lei. În urma situaţiilor excepţionale şi a incendiilor au avut de suferit 203 de persoane. Şeful Departamentului Situaţii Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne, Andrei Şumleanschi, a comunicat miercuri, 27 iunie, în cadrul şedinţei Comisiei republicane pentru Situaţii Excepţionale, că în perioada ianuarie-mai curent în Moldova au fost înregistrate 55 situaţii excepţionale cu caracter natural, tehnogen, biologico-social şi 1 156 incendii. În perioada 1-25 iunie s-au produs 8 calamităţi cu caracter natural, inclusiv ploi torenţiale cu grindină, furtuni, incendii ale masivelor cerealiere. Pentru a preveni pe viitor pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele materiale, provocate de incendii sau alte situaţii excepţionale, în anul curent accentul s-a pus pe creşterea nivelului de pregătire a organelor de intervenţie operativă. De asemenea, vor fi întreprinse mai multe acţiuni profilactice privind tehnica antiincendiară, de comportament în cazul situaţiilor excepţionale tehnogene. Premierul Vasile Tarlev a menţionat, în şedinţă, că majoritatea acţiunilor planificate pentru primul semestru al anului 2007 au fost efectuate. Totodată, pentru o reacţie promptă la eventuale situaţii excepţionale, inclusiv calamităţi naturale, şeful Executivului a cerut persoanelor cu funcţii de răspundere să organizeze serviciul 24 de ore şi să instituie grupuri operative de intervenţie pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale.