Cadrul legal electoral al Republicii Moldova are nevoie de o reexaminare substanțială, nu doar Codul Electoral, dar și toată legislația în domeniu. Și această reformă nu trebuie să abordeze doar aspectele tehnice și politice. Recomandarea vine din partea Misiunii internaționale de observare a alegerilor ENEMO, făcută în cadrul unei mese rotunde, astăzi, 26 februarie, transmite IPN.
Această reformă trebuie să fie transparentă și incluzivă, iar partidele politice, și cele care nu au reprezentare în Parlament, societatea civilă și observatorii să fie implicați în reformarea cadrului legislativ pentru alegeri, sugerează ENEMO. O recomandare este ca reforma să se facă cu mult timp înainte de alegeri.
Potrivit lui Dritan Taulla, șeful misiunii ENEMO, în procesului electoral din 2016 și 2019 au fost observate practici inegale cu privire la procesul de înregistrare a candidaților. Au fost aplicate standarde diferite la înregistrarea candidaților, a contestaților. Deciziile erau plasate cu întârziere pe site-ul Comisiei Electorale Centrale.
De asemenea, s-a observat o conexiune irațională între criteriile și deciziile privind stabilirea secțiilor de votare peste hotare. Există contestații din partea partidelor politice, care ar fi vrut să fie deschise secții de votare în locurile unde erau concentrați cetățeni moldoveni. Potrivit ENEMO, CEC nu ar trebui doar să accepte propunerile Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, ci să pună întrebări ministerului și să ia decizii independente.
Dritan Taulla a mai remarcat că nu există reglementări clare privind înlocuirea membrilor birourilor electorale din partea partidelor, aceștia fiind înlocuiți în ultimul moment, fără a fii instruiți. Misiunea ENEMO mai consideră că ar trebui create consilii electorale cu statut juridic permanent.
Dorin Cimil, președintele CEC, a remarcat că a fost creat un grup de lucru care va propune Parlamentului elaborarea unor modificări în legislația electorală. Draft-ul acestui proiect va fi discutat inițial cu societatea civilă, experții internaționali, apoi va fi prezentat deputaților. „Modificarea Codului Electoral este un risc major în preajma alegerilor prezidențiale, însă, având în vedere acele lacune prezentate de experți, nu așteaptă amânare. Lacunele urmează a fi remediate imediat pentru a crea un cadru corect pentru oricare tip de alegeri”, a spus președintele CEC.
Anna Lyberg, ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, a declarat că Suedia a susținut dezvoltarea sistemului de alegeri în Moldova și astăzi observă că alegerile sunt organizate mai bine. Transparența a crescut și cetățenii pot să se bucure de drepturile lor electorale, dar cadrul electoral, cu precădere pentru alegerile în Găgăuzia, necesită revizuire pentru că există „inconsecvențe și incertitudini”.
Pavel Postica, director de program la Asociația Promo-LEX, a îndemnat partenerii internaționali să susțină în continuare eforturile reprezentanților societății civile și ai observatorilor independenți în monitorizare internă și internațională a scrutinelor. Pavel Postică a observat că constatările ENEMO nu diferă foarte mult cu cele ale Misiunii de observare OSCE/ODIHR, „ceea ace denotă calitatea înaltă a specialiștilor implicați în misiunea ENEMO în Moldova”.
Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) este o rețea internațională de 21 organizații lidere non-profit, non-partizane și non-guvernamentale din 17 țări.