Cadrele didactice din capitală vor avea parte de un program festiv cu ocazia Zilei Pedagogilor
https://www.ipn.md/ro/cadrele-didactice-din-capitala-vor-avea-parte-de-un-program-7967_971830.html
Pedagogii din municipiul Chişinău sunt invitaţi miercuri, 1 octombrie, să participe la o festivitate dedicată zilei lor profesionale. Spectacolul va începe la ora 16.00. În scena Palatului Naţional vor urca vedetele naţionale.
Vor evolua artişti ca Fraţii Advahov, Anişoara Puică, Ana Barbu, Natalia Barbu, dar şi prima balerină a Teatrului de Operă şi Balet, Cristina Terentiev. Două ansambluri de copii vor dansa şi vor cânta pentru profesori, a declarat pentru Info-Prim Neo şeful adjunct al Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Valentina Cujbă.
Pe holurile Palatului Naţional va fi organizată o expoziţie cu lucrări ale copiilor. La sărbătoare sunt aşteptaţi aproximativ 1800 de profesori.
Festivitatea dedicată Zilei Pedagogului este organizată de Primăria municipiului Chişinău, Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău.