logo

Cadourile pentru profesori – „mulțumiri” ilegale


https://www.ipn.md/ro/cadourile-pentru-profesori-multumiri-ilegale-7978_1097201.html

Ultimul sunet va suna în instituțiile din țară peste câteva zile, lucru care îi face pe o parte dintre părinți să se gândească la semne de atenție pentru profesori pentru a le exprima recunoștința pentru munca depusă. Și oferta comercianților crește în preajma unor astfel de evenimente. Fructe, vinuri, miere, diverse compoziții florale și handmade. Toate s-ar potrivi, doar că legea le interzice.

Tot ce se dăruiește profesorilor sunt cadouri inadmisibile

Ion Pruteanu, șeful Direcției educație anticorupție la CNA, explică că, potrivit Legii integrității, profesorii, educatorii, cadrele didactice, întră în categoria de agent public, iar agenții publici se conformează mai multor măsuri de asigurare a integrității. Aceeași lege stabilește că pentru a evita manifestările de corupție în activitatea agenților publici, conducătorilor acestora și agenților publici, în cazul dat, al profesorilor, le este interzis să accepte cadouri (bunuri, servicii, favoruri etc.) care sunt destinate personal lor sau familiilor lor, dacă oferirea sau acordarea lor este legată direct sau indirect de desfășurarea activităților lor profesionale. Tot ce se dăruiește profesorilor sunt cadouri inadmisibile. Cadourile care sunt solicitate de profesori sunt considerate mită și aici infracțiune de corupție.

Indiferent de valoarea cadoului, profesorul trebuie să îl refuze. Șeful Direcție educație anticorupție CNA spune că, atunci când cadoul nu poate fi refuzat, de exemplu i-a fost pus pe masă și profesorul când a intrat în clasă l-a găsit, atunci acest cadou inadmisibil trebuie declarat. Se declară cadoul în instituție, se înregistrează cadoul în registrul cadourilor inadmisibile și, prin demersul directorului instituției, cadoul este transmis către CNA. El spune că în practică CNA a avut astfel de declarări de cadouri, dar nu de la instituții de învățământ, ci de la alte instituții publice.

Pot fi acceptate cadourile de politețe și de protocol

Cadourile de politețe se oferă cu ocazia evenimentelor personale: zi de naștere, sărbători profesionale. Doar că aceste cadouri nu pot fi dăruite de părinți, ci de colegi sau de superiori, de exemplu de către directorul instituției sau de Direcția Educație. Cadourile de protocol sunt cele dăruite în deplasări de serviciu sau când se fac schimb de cadouri între delegații. Profesorii au obligația să declare cadourile de politețe și de protocol. Aceste cadouri se înregistrează în registrele instituției și, dacă valoarea lor nu depășește 1000 de lei pe an, cadoul de politețe rămâne la cel care le-a primit. Dacă depășește această sumă, persoana care acceptă cadoul trebuie să plătească diferența în casieria instituției. În cazul cadourilor de protocol, când este dăruit în deplasare și este un cadou destinat instituției pe care o reprezintă profesorul, la întoarcere profesorul declară acest cadou și o comisie pe intern decide dacă lasă cadoul instituției sau îl oferă profesorului. Las fel e stabilită limita de 1000 de lei pe an.

Nu există cadouri simbolice permise pentru profesori, susține Ion Pruteanu. Totuși, nu se înregistrează cadourile ce reprezintă produse perisabile, diverse obiecte de birotică sau mai exact cele oferite de organizatori la diverse evenimente: medalii, cardurile de reduceri la anumite magazine, rețele de farmacii, nu se declară cheltuielile oferite de organizatori în cadrul diverselor deplasări. „Vrem ca profesorii și educatorii să înțeleagă că, de fapt, cel mai frumos cadou din partea prinților și elevilor este cuvântul „mulțumesc”, asta poate fi acceptat”. Un profesor care acceptă sau un părinte care oferă cadouri poate răspunde disciplinar în cazul în care nu respectă regimul juridic al cadourilor. Sau răspunde penal în cazul în care solicită cadouri care se înscriu drept mită, respectiv e infracțiune de corupție.

Un profesor nu trebuie să ajungă la banii copilului

Elena Vorotneac, care este profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chișinău și „Profesorul Anului” 2022, spune că au existat cazuri în care părinții au vrut să adune bani ca să-i facă un cadou, dar l-a rugat pe președintele comitetului părintesc să le transmită să nu o facă, „Eu mereu le spun elevilor că nu am nevoie de cadouri, cadoul meu sunt ei”. Politica liceului nu acceptă colectările de bani. O astfel de practică ar putea afecta și demnitatea profesorului, și ar putea pune în situație dificilă părintele. O floare poate fi acceptată, nu și alte cadouri. „Problema o văd atunci când se adună bani și se dăruiesc profesorului bani sau cadouri scumpe. Eu sunt categoric împotrivă, mai ales că sunt elevi care elementar nu-și permit să ajungă la școală cu transportul public, dar pe jos, pentru că nu au bani”, a spus Elena Vorotneac.

Profesoarei i s-a întâmplat o dată să i se pună pe masă o cutie de ciocolate, atunci i-a servit  pe toți elevii. „Îi învăț prin exemplul propriu că trebuie să te împarți. Tot atunci le-am spus ca pe viitor să nu procure cadouri. Altă dată mi s-au adus ciocolate cu gândul ca eu să pun note și categoric am zis că lucrul acesta mă umilește. Eu sunt gata să ajut ori de câte ori are nevoie copilul, dar nu pe calea asta”. În general, susține Elena Vorotneac, profesorii nu așteaptă cadouri, dar salarii decente și o atitudine respectuoasă. Faptul că unii profesori acceptă cadouri este, probabil, din disperare, sau pentru că au salarii mici, dar asta nu e justificare. „Eu la sigur nu am nevoie de cadourile copiilor, respect efortul lor și, dacă am nevoie de ceva, pot să-mi procur și singură, nu pentru că aș avea mulți bani, dar nu cred că un profesor trebuie să ajungă la banii copilului. Copilul trebuie să vină la școală să învețe, nu să se gândească ce să-i cumpere profesorului”, consideră profesoara de limbă română.

Acceptarea cadourilor scade respectul față de profesia de pedagog

„Cadourile pentru profesori trebuie să fie simbolice, prin care un copil sau elev să-și poată manifesta respectul și recunoștința față de acele personalități pe care le apreciază și le stimează. În primul rând, cadoul trebuie să nu aibă o valoare financiară, dar în schimb să aibă o încărcătură morală puternică”, de această părere este Ala Revenco, fondatoarea Asociației „Părinți Solidari”. Exemple în acest sens pot fi: un poster cu semnături de la elevii unei clase și cu mesaje, video-uri pregătite de elevi cu momente frumoase din viața școlară și cu mesaje de apreciere, mulțumire, recunoștință, o floare, un mărțișor, o felicitare pregătită de copii – sunt alte modalități corecte de a felicita cadrul didactic cu diverse ocazii.

Ala Revenco spune că atât timp cât s-a creat un cult al cadourilor pentru cadrele didactice – „nu suntem mai prejos ca alții, iată în clasa paralelă au procurat cadou un televizor, dar noi numai cu un buchet de flori”, părerile părinților sunt împărțite. Unii inițiază colectările de bani, considerând acest fapt unicul mod acceptabil de a spune „mulțumesc”, dar și a se da bine pe lângă cadrele didactice, chiar dacă încalcă prin astfel legea. Alții sunt nemulțumiți fiindcă sunt impuși să participe la acțiuni ilegale, dar și de frecvența acestor colectări și impactul lor asupra bugetului. Mai mult, părinții înțeleg foarte bine că profesorii care acceptă aceste „mulțumiri” încalcă legea, respectiv scade considerabil respectul față de profesia de pedagog.

E important ca părinții să conștientizeze că educatorul sau profesorul este o persoană aflată în serviciul public și trebuie să aibă un comportament echidistant față de toți copiii cu care interacționează. Atunci când un părinte merge la profesor cu cadouri scumpe, conștient sau nu, de fapt face o tentativă de a ieși în evidență și de a obține anumite favoruri în schimbul cadoului. Aceeași mentalitate e și în cazul colectărilor de grup, și asta e grav, fiindcă în astfel de cazuri, din start cadrul didactic este catalogat drept persoană care își va face bine munca doar dacă va fi mituită cu plicuri și cadouri.

Codul de etică al cadrului didactic interzice oricare activități care generează corupţie sau acte conexe corupției cum ar  fi: primirea sau solicitarea de la elevi, părinţi, asociațiile părintești, sau orice altă formă de organizare a părinților a unor foloase materiale și alte avantaje necuvenite (sume de bani, cadouri sau servicii), indiferent de destinația declarată a acestora. De asemenea, este interzisă impunerea de către profesor a unor activități extracurriculare contra plată, cadouri sau altor favoruri.

Am solicitat și poziția Ministerului Educației față de acest subiect, însă reprezentanții instituției au declarat că răspunsul la solicitarea de presă transmisă la începutul lunii nu este gata.

Sabina Isacov, IPN