Persoanele fizice și juridice vor avea acces la informații și funcționalități prin intermediul unei aplicații guvernamentale – EVO. Aplicația va fi disponibilă pentru descărcare gratuită prin intermediul platformelor și magazinelor online Play Store și App Store. Conceptul acesteia a fost aprobat de Cabinetul de miniștri, transmite IPN.
Agenția de Guvernare Electronică a fost desemnată în calitate de posesor și deținător al aplicației EVO și va asigura funcționalitatea și dezvoltarea continuă a aplicației. Prima versiune completă a aplicației va integra opt module.
Este vorba despre „portofelul cu acte digitale”, „verificare documente” și „plăți”.
De asemenea, conține modului care se referă la „date personale”, „servicii publice”, „împuterniciri”, „programări” sau „sănătate”.
Autentificarea în aplicație va fi posibilă prin intermediul semnăturilor electronice și portalului Mpass.
Primele module ale aplicației se află în testare închisă. Totodată, este în pregătire etapa de testare publică închisă Beta. Startul campaniei de comunicare este preconizat pentru începutul lunii februarie.
Proiectul vine în contextul realizării obiectivelor Strategiei Naționale de Transformare Digitală pentru anii 2023-2030 și face parte din pilonul 5 al planului de acțiuni al Guvernului Republicii Moldova.
Implementarea aplicației EVO se realizează cu suportul partenerilor de dezvoltare (proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat USAID, Suedia și Marea Britanie; dar și UNDP), costul fiind de peste 3,5 milioane de lei. Pentru anul 2024, dezvoltarea noilor funcționalități destinate reprezentanților mediului de afaceri se va realiza cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, costul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei.