logo

Bursele pentru Ucraina nu sunt solicitate la Chişinău


https://www.ipn.md/ro/bursele-pentru-ucraina-nu-sunt-solicitate-la-chisinau-7967_991880.html

Pentru cele 105 burse oferite de statul ucrainean tinerilor din Republica Moldova există doar 56 de pretendenţi. Situaţia este asemănătoare cu cea din anul precedent când, de asemenea, nu au fost ocupate toate locurile propuse. Secretarul tehnic al comisiei de admitere de la Universitatea de Stat din Moldova, Aurelia Roşca, a declarat pentru Info-Prim Neo că bursele oferite sunt pentru diferite universităţi şi diferite specialităţi: drept, construcţie, chimie, fizică, matematică, jurnalism, educaţie tehnologică, tehnologii informaţionale ş.a. Depunerea actelor s-a desfăşurat în perioada 18 - 30 iulie. La primirea şi selectarea dosarelor au participat şi reprezentanţi din Ucraina. Anul trecut Ucraina a oferit tinerilor din Republica Moldova un număr similar de burse, dintre care au fost ocupate jumătate.