Burse mai mari pentru studenţi
https://www.ipn.md/ro/burse-mai-mari-pentru-studenti-7967_1003344.html
Studenţii la profilurile agrar, pedagogic şi medicină au primit un supliment de 20% la bursă, iar absolvenţii la aceste specialităţi – un supliment dublu. În acelaşi timp, studenţii din ultimul an la celelalte discipline vor avea bursa mai mare cu 20%. Informaţia a fost comunicată pentru Info-Prim Neo de către viceministrul educaţiei, Loretta Handrabura.
„Până la începutul anului 2013, bursele în învăţământul superior constituiau 655 de lei la categoria I, la categoria II – 550, la categoria III – 510, iar bursa socială – 285 de lei. De la 1 ianuarie cuantumul bursei a fost majorat cu 20 şi 40%. E o abordare prin care demonstrăm că aceste 3 domenii – agrar, pedagogic şi medical, sunt prioritare pentru economia ţării şi de aceasta susţinem studenţii care învaţă la aceste profiluri. Studenţii şi elevii de la celelalte profiluri beneficiază de o majorare de 20% doar în ultimul an de studii”, a spus Loretta Handrabura.
Guvernul a decis ca suma alocată în anul 2013 acestor majorări la burse să fie de circa 33 mln de lei. „În funcţie de creşterea economică, vom putea discuta pe viitor şi de alte suplimente sau majorări”, a subliniat viceministrul educaţiei.
În anul curent 20,4 mii de studenţi absolvesc universităţile, iar 5,8 mii – colegiile. 70% dintre aceştia beneficiază de burse.