logo

Bunurile „Termocom” vor trece la CET-2 în baza unui contract de vânzare-cumpărare


https://www.ipn.md/ro/bunurile-termocom-vor-trece-la-cet-2-in-baza-unui-7966_1015559.html

Bunurile SA „Termocom”, destinate activităţii de producere, distribuire şi furnizare a energiei termice în municipiul Chişinău, urmează să fie transmise către SA CET-2, în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Aceasta se va întâmpla după expirarea termenului de 10 zile calendaristice care va fi oferit prin notificare autorităţilor publice locale ale municipiului Chişinău, acestea având drept privilegiat la  încheierea contractului respectiv. Guvernul şi-a asumat răspunderea politică în faţa Parlamentului pentru acest proiect de  lege. Lista bunurilor transmise va fi aprobată de către Comitetul Creditorilor, iar preţul de vânzare-cumpărare va fi egal cu valoarea de piaţă a acestora, transmite IPN.

Viceministrul economiei, Octavian Calmâc, a menţionat că procedura clasică de fuzionare a CET-1, CET-2 şi SA Termocom, propusă de către Ministerul Economiei şi aprobată de Guvern la 18 noiembrie 2013, a fost contestată în instanţa de judecată.  De aceea, ministerul a identificat o altă modalitate, deoarece există o necesitate stringentă de restructurare şi modernizare a Sistemului de aprovizionare Centralizată cu Energie Termică a municipiului Chişinău. Banca Mondială a promis să acorde în acest sens Moldovei bun credit în valoare de 40 de milioane de dolari.

Din martie 2014, SA „Termocom” se află în proces de insolvabilitate prin lichidare (până atunci, întreprinderea s-a aflat în procedură de insolvabilitate prin procedura-plan, adică de restructurare şi îmbunătăţire a situaţiei financiare).  Odată cu transmiterea bunurilor, va fi soluţionată şi problema datoriilor SA Termocom faţă de CET-2, estimată la 1,850 miliarde de lei, CET-2 fiind cel mai mare creditor al SA Termocom, precum şi alte datorii curente.

Transmiterea bunurilor se va efectua fără aplicarea TVA şi a taxei de stat. De asemenea, nu vor fi percepute plăţi pentru autentificarea notarială şi alte plăţi legate de înregistrarea contractului de vânzare-cumpărare. Toate aceste cheltuieli se ridică la 400 de milioane de lei. Datoriile istorice ale SA Termocom vor fi achitate prin comercializarea activelor care nu intră în subansamblul funcţional, conform regulilor stabilite în Legea insolvabilităţii.

Toată procedura de transmitere a bunurilor SA Termocom către CET-2 este necesar să fie încheiată până la finele lunii octombrie anul curent, sau mai exact până la începerea sezonului de încălzire. Banca Mondială a condiţionat acordarea împrumutului de 40 mln dolari, dacă procesul de reorganizare a întreprinderilor, care fac parte din SACETC  se va încheia pe parcursul anului 2014. Reamintim, în luna mai Cabinetul de miniştri a aprobată o decizie privind absorbţia de către CET-2 a CET-1.