logo

Bundestagul german oferă burse pentru tinerii din R. Moldova


https://www.ipn.md/ro/bundestagul-german-ofera-burse-pentru-tinerii-din-r-moldova-7967_964300.html

Trei tineri din R. Moldova vor beneficia începând cu anul 2008 de o Bursă Parlamentară Internaţională (Internationales Parlaments Stipendium), program oferit de Bundestagul german împreună cu trei universităţi din Berlin. Bursa oferă tinerilor posibilitatea de a efectua o practică de 3,5 luni în biroul unui deputat german şi 4 săptămâni la o fundaţie politică din Berlin, şi de a absolvi un program academic complementar organizat de cele trei universităţi germane. Programul începe la 1 martie şi durează în total 5 luni. Potrivit Serviciului de Presă şi Imagine al Parlamentului, tinerii vorbitori de limbă germană şi interesaţi în procesul politic, precum şi de implicare în consolidarea reformelor democratice, sunt invitaţi să depună dosarele de participare la Ambasada Republicii Federale Germane din Chişinău şi la Parlamentul RM. Selecţia participanţilor se va desfăşura în două etape. Iniţial, până la 31 mai 2007, vor fi primite dosarele participanţilor şi preselectaţi opt candidaţi care vor fi invitaţi, în toamnă, la Chişinău pentru discuţie personală cu o comisie germană. În final, vor fi aleşi trei tineri care vor merge la Berlin. Participanţii vor primi din fondurile Bundestagului o bursă lunară de 450 euro. Programul acoperă cheltuielile pentru cazare, primă studenţească pentru asigurarea de sănătate, pentru accidente şi de răspundere civilă, costul transportului la Berlin tur-retur. Pot aplica persoane interesate, născute după 1 martie 1978, care deţin cetăţenia R. Moldova, diplomă de studii superioare şi au drept obiective în cariera profesională angajarea în serviciul public sau antrenarea în activitatea politică, sectorul asociativ, mass media etc. Cunoaşterea foarte bună a limbii germane este o condiţie de bază pentru participarea în cadrul acestui program. Bundestagul german în colaborare cu Universităţile din Berlin oferă în fiecare an pentru aproximativ 115 de tineri din 25 de ţări o oportunitate unică pe plan mondial de a absolvi un stagiu de câteva luni pe lângă un membru al Bundestagului german şi de a lua cunoştinţă de procesele de decizie ale politicii germane şi de a acumula experienţă practică în domeniul activităţii parlamentare. Ţările participante la acest program sunt Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Kazahstan, Cehia, Croaţia, Estonia, Franţa, Georgia, Letonia, Lituania, Macedonia, Polonia, Belarus, R. Moldova, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, SUA, Ucraina şi Ungaria.