„Actualmente este de datoria Curții Constituționale să-și repare propria greșeală de a fi declarat vechea lege privind funcționarea limbilor ca fiind desuetă. Era mult mai potrivită atitudinea față de legea respectivă ca față de cânii adormiți, care nu trebuie treziți și asmuțiți...”
---
Unde dai și unde crapă...
În ajunul alegerilor politicienii obișnuiesc să conteste sau să adopte anumite acte normative pentru a le face pe plac unor categorii de alegători. De exemplu, în ajunul alegerilor parlamentare precedente, Partidul Liberal (PL) a sesizat Curtea Constituțională (CC), cerând declararea neconstituționalității unui șir de articole, referitoare la statutul limbii ruse ca limbă de comunicare între națiunile URSS, precum și obligativitatea traducerii actelor oficiale în limba rusă, etc. din câteva legi:
- Legea nr.3465 din 01.09.1989 cu privire la cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești;
- Legea nr.173 din 06.07.1994 privind modul de publicare și intrare în vigoare a actelor oficiale;
- Legea nr.382 din 19.07.2001 cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor;
- Legea nr.797 din 02-04-1996 pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului.
La 4 iunie 2018 Curtea Constituțională a adoptat Hotărârea nr.17, constatând desuetudinea Legii nr. 3465 din 1 septembrie 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Este de remarcat că, pentru a ajunge la această constatare, CC s-a văzut nevoită să declare drept neconstituționale articolul 4 alin. (2) din Codul jurisdicției constituționale, adoptat prin Legea nr. 502 din 16 iunie 1995, și articolul 31 alin. (2) din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională, care stabileau că sunt supuse controlului constituționalității numai actele normative adoptate după intrarea în vigoare a Constituției adoptate la 29 iulie 1994.
Curtea și-a motivat decizia pornind de la titlul acestei legi și dubiile pe care le presupune formularea sa, notând că însăși denumirea Legii reflectă o realitate depășită. Denumirea de „Republică Sovietică Socialistă Moldovenească" nu mai există din 23 mai 1991, când numele statului nostru s-a modificat în Republica Moldova. Este adevărat, dar CC a trecut cu vederea că Articolul VII din Dispozițiile finale și tranzitorii ale Constituției este dedicat în întregime legii respective și măsurilor de protecție a acesteia:
- Legea din 1 septembrie 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova rămâne în vigoare în măsura în care nu contravine prezentei Constituții;
- Sus-numita lege poate fi modificată în decursul a 7 ani de la data intrării în vigoare a prezentei Constituții, cu votul a cel puțin 2/3 din deputați.
Așadar, vedem că însăși textul legii supreme adoptate în 1994 a actualizat denumirea legii limbilor vorbite, transformând-o, de fapt, în lege constituțională pentru o perioadă de 7 ani, până în 2001. Astfel, argumentarea CC axată pe denumirea inadecvată a legi limbilor pentru declararea acesteia drept desuetă a fost una nepotrivită și inutilă. Mai mult, deputații PL nici nu au cerut acest lucru, fiind conștienți de valoarea istorică a legii respective, care proclama și legifera: „identitatea lingvistică moldo-română realmente existentă”.
În consecință, hotărârea CC din 4 iunie 2018 a lăsat în vigoare toate prevederile celeilalte legi menționate mai sus, care asigură plenar drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale de a utiliza limba rusă și necesitatea traducerii actelor oficiale în această limbă. În schimb, hotărârea respectivă a deschis larg porțile pentru noi confruntări politice pe marginea legislației lingvistice extrem de sensibile. Întrucât Articolul 13(4) din legea supremă prevede că “Modul de funcționare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabilește prin lege organică”, era de așteptat că la momentul oportun se vor găsi forțe politice care vor beneficia de oportunitatea de a se manifesta pe acest teren lunecos. Au trecut doar doi ani și actualmente, profitând de conjunctura politică, o nouă Lege cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, a fost elaborată și adoptată, la 16 decembrie 2020, de fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și Partidului Șor, preconizând-o pentru viitoarele alegeri parlamentare anticipate. Așadar, o primă concluzie e că revizuirea legislației lingvistice în 2018 a fost motivată de interesele electorale ale PL, iar, actualmente, în ajunul preconizatelor alegeri parlamentare anticipate, se dovedește că i-a făcut, de fapt, o favoare PSRM.
Legislația lingvistică și intențiile PSRM
PSRM nu ascunde că se pregătește de alegeri parlamentare anticipate. Liderul informal al PSRM, Igor Dodon, speră să revină în fruntea formațiunii la congresul din 30 decembrie 2020, având în vedere pregătirile pentru alegerile parlamentare anticipate. Adoptarea în regim galopant a unui șir de legi controversate are menirea să creeze un climat preelectoral favorabil intereselor PSRM, lucru confirmat de deputații fracțiunii respective. Printre legile menționate se evidențiază și noua Lege cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, care vine să înlocuiască legea veche, adoptată în 1989 și declarată desuetă de către CC.
Problema e că noua lege lingvistică e mult mai periculoasă decât cea veche. Menirea ei este să ancoreze Republica Moldova la așa-zisul „Russkii Mir”. Acest lucru nu ar trebui să mire, dacă ne amintim că fruntașii PSRM sunt printre figurile marcante ale frontului imperialist rusesc și conduc filiala din Moldova a acestui front. Potrivit conceptului „Russkii Mir”,
- limitele lumii rusești sunt granițele răspândirii limbii ruse;
- nucleul moral al valorilor rusești este format în principal de Ortodoxie;
- contururile actuale ale lumii ruse coincid cu teritoriul Uniunii Eurasiatice, inclusiv membrii săi actuali și candidați la aderare.
Odată cu adoptarea de către PSRM a noi legi cu privire la funcționarea limbilor, Republica Moldova satisface integral celor trei criterii pentru a fi identificată drept parte componentă a comunității „Russkii Mir”. Dacă Republica Moldova este prin definiție parte a lumii Ortodoxe, atunci celelalte două criterii pentru a fi tratată ca parte a lumii ruse ea le “datorează” PSRM. Astfel, în 2018, datorită eforturilor lui Igor Dodon, Moldova a devenit observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), iar recent, datorită legii lingvistice elaborate de PSRM, limba rusă a devenit limbă de comunicare interetnică pe teritoriul țării noastre. Ce poate însemna acesta, ne-o demonstrează recentul scandal provocat de deputații Dumei de Stat a Rusiei – Veaceslav Niconov și Evghenii Fiodorov, care au înaintat pretenții teritoriale membrului UEE – Kazahstanului, care este parte a „Russkii Mir”, deși nu face parte din lumea Ortodoxă. Cu toate acestea, demnitarii ruși îi amintesc Kazahstanului despre cadourile teritoriale ale Rusiei, la fel cum i-au amintit anterior Ucrainei, înainte de anexarea Crimeii și provocarea războiului din Donbass. Deci, o altă concluzie e că ar fi mult mai bine pentru Republica Moldova ca să se situeze cât mai departe de „Russkii Mir”.
Concluzii
Comportamentul iresponsabil al partidelor politice în preajma alegerilor contribuie la aprofundarea clivajelor social-politice din țară. Inițiativele preelectorale ale Partidului Liberal din ajunul alegerilor parlamentare precedente s-au întors ca un bumerang împotriva statutului limbii oficiale, odată cu preluarea inițiativei în domeniul respectiv de către PSRM, care, în ajunul preconizatelor alegeri parlamentare anticipate, introduce în legislația lingvistică națională noțiunea de limbă de comunicare interetnică, care nu a existat în legislația precedentă.
Diferența dintre statul limbii ruse în calitate de limbă de comunicare între națiunile URSS, prevăzut de legea veche, și statutul de limbă de comunicare interetnică, prevăzut de noua lege adoptată de PSRM, este imensă. Primul statut se referea la spațiul de acțiune al unui subiect juridic care a dispărut, iar al doilea se referă la situația actuală din Republica Moldova. Impunerea limbii ruse în calitate de limbă de comunicare interetnică ridică statutul limbii ruse peste cel al limbii oficiale, fiindcă din textul noii legi reiese clar că limba oficială nu poate îndeplini funcțiile de limbă de comunicare interetnică în țară care o proclamă – limbă oficială.
În anul 2018, Curtea Constituțională a ignorat pe nedrept statutul legii limbilor, prevăzut de Articolul VII din Dispozițiile finale și tranzitorii ale Constituției Republicii Moldova, creând temei pentru adoptarea unei legi mult mai periculoase pentru statutul limbii oficiale a Republicii Moldova. Statutul limbii ruse de limbă de comunicarea interetnică subminează, de fapt, statutul limbii oficiale, descurajând însușirea acesteia de către reprezentanții grupurilor etnice minoritare. Mai mult, existența limbii de comunicarea interetnică subminează și atingerea scopului vechii legi – bilingvismul național-rus și rus-național real. La ce bun să studieze reprezentanții grupurilor minoritare limba oficială, dacă noua legislație le garantează dreptul de a se folosi în orice circumstanțe, fără nicio rezervă, de limba de comunicare interetnică?
Actualmente este de datoria Curții Constituționale să-și repare propria greșeală de a fi declarat vechea lege privind funcționarea limbilor ca fiind desuetă. Era mult mai potrivită atitudinea față de legea respectivă ca față de cânii adormiți, care nu trebuie treziți și asmuțiți. La examinarea sesizării deputatului Octavian Țîcu, Curtea Constituțională ar trebui să ia în considerare și exemplele altor state privind asigurarea supremației limbii oficiale. Este util chiar și exemplu Kazahstanului față de care politicienii ruși au exprimat recent pretenții teritoriale. Legea funcționării limbilor în această țară prevede în mod expres că: „Este de datoria fiecărui cetățean al Republicii Kazahstan să stăpânească limba de stat, care este cel mai important factor în consolidarea populației din Kazahstan”. Pentru comparație, noua lege lingvistică adoptată de PSRM prevedea doar că Republica Moldova garantează tuturor cetățenilor studierea limbii de stat, fără a insista pe obligativitatea însușirii acesteia.