logo

Bulgaria, Turcia şi Grecia sunt destinaţiile preferate ale moldovenilor


https://www.ipn.md/ro/bulgaria-turcia-si-grecia-sunt-destinatiile-preferate-ale-moldovenilor-7967_1004594.html

Ofertele turistice nu s-au schimbat semnificativ faţă de anul trecut. Ca destinaţie, Turcia a devenit uşor mai scumpă, în schimb Grecia devine mai accesibilă, spun reprezentanţii companiilor de turism care şi-au expus ofertele la Expoziţia „Tourism. Leisure. Hotels”, deschisă la Moldexpo, transmite IPN.

Bulgaria rămâne una din destinaţiile preferate de moldoveni, motivele fiind accesibilitatea şi calitatea serviciilor. Cel mai des este ales pachetul all inclusive. Preţurile diferă în dependenţă de perioada sejurului şi de hotelul ales. Un sejur într-un hotel de 4 stele în lunile mai-iunie costă 280 de euro, pe când în mijlocul sezonului ajunge la 500 de euro.

„Statisticile noastre arată că anul trecut în Bulgaria au mers 50000 de turişti, iar în Turcia 51000. Credem că în acest sezon cererile pentru Grecia vor creşte de aproximativ 4 ori, anul trecut 5100 de moldoveni au ales această destinaţie”, a menţionat Elena Sava, directoarea companiei Stil Tur. Preţul unui sejur de 7 zile, la sfârşitul lui mai, într-un hotel de 2 stele, pe peninsula Halkidiki este de 114 euro. Oferta nu include costurile de transport. „În Moldova avem oameni săraci şi  bogaţi. Cei săraci aleg hoteluri de 2-3 stele, cu 2 mese, iar cei bogaţi aleg luxul”, spune Elena Sava.

În ceea ce priveşte România, zonele preferate de moldoveni pentru turism cultural şi religios sunt Bucovina, Moldova şi Suceava.  Pentru agrement moldovenii aleg litoralul, dar şi Valea Prahovei, cu staţiunile Braşov şi Sinaia, a declarat Irena Petre, reprezentantul Autorităţii Naţionale pentru Turism din România. Numărul turiştilor moldoveni s-a mărit cu 13% în primele luni ale lui 2012 faţă de 2011.

Ioan Munteanu, reprezentantul companiei EuroVacanţa, care prezintă oferte de tratamente balneare, afirmă că preţurile nu au crescut. „Noi mergem pe tarifele de criză, pentru că segmentul populaţiei pe care ne axăm sunt de vârsta a treia. Varianta de rulaj ne convine: cât mai multe persoane. Tarifele mari nu se vând”, a declarat Ioan Muntean. O zi de sejur, cu mesele incluse, în staţiunea Slănic Moldova este de 10-12 euro, tratamentul fiind de aproximativ 5 euro.

Expoziţia „Tourism. Leisure. Hotels”  are loc la Moldexpo în perioada 11-14 aprilie.