logo

Bugetul pentru 2011 va stabili limite pentru cheltuielile de personal


https://www.ipn.md/ro/bugetul-pentru-2011-va-stabili-limite-pentru-cheltuielile-de-personal-7966_988604.html

Pentru anul 2011 ponderea cheltuielilor bugetare de personal urmează să fie limitată la 9,5% din PIB, a declarat ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţa, în contextul discuţiilor despre continuarea ajustărilor bugetar-fiscale iniţiate în 2010, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Veaceslav Negruţa, o atenţie deosebită urmează a fi acordată segmentului cheltuielilor de personal şi numărului de unităţi de personal din sectorul bugetar atât la nivelul administraţiei publice centrale, cât şi locale. „Desigur există autonomia administraţiei publice locale, însă să nu uităm un lucru – toate autorităţile administrativ-teritoriale sunt parte a acestui stat, Republica Moldova. Efortul făcut la Chişinău trebuie să fie conjugat cu eforturile administraţiilor publice locale”, a subliniat ministrul finanţelor. În Legea bugetului urmează să fie stabilite plafoane pentru cheltuieli de personal atât pe sistemul bugetar în întregime, cât şi pe fiecare domeniu şi instituţie în parte. În 2011 urmează a fi iniţiate şi alte reforme structurale de eficientizare a sectorului finanţat de la buget. În primul rând aceasta se referă la domeniul învăţământului, care, potrivit ministrului, este unul supradimensionat. „Reforma urmează să fie axată pe consolidarea claselor, şcolilor şi a personalului. O mare parte din eventualele economii bugetare, de rând cu sprijinul financiar din partea Băncii Mondiale, urmează a fi canalizate spre majorarea salariilor cadrelor didactice cu începere din 1 septembrie 2011, asigurarea cu transport al elevilor spre şcoală şi îmbunătăţirea calităţii instituţiilor de învăţământ”, a menţionat Veaceslav Negruţa. Limitarea deficitului bugetar până la 1,9% din PIB în 2011 şi reducerea acestuia în anii următori va da posibilitate bugetului să nu depindă într-o măsură atât de mare de finanţarea externă şi să-şi consolideze poziţia sa fiscală pentru înfruntarea eventualelor riscuri macroeconomice, a mai spus ministrul. Ponderea cheltuielilor curente ale bugetului în PIB urmează să fie diminuată cu 1,6% faţă de 2010. Astfel se va oferi mai mult spaţiu pentru investiţii capitale şi asistenţă socială bine direcţionată spre păturile vulnerabile de populaţie.