Bugetul municipal riscă o gaură de 100 de milioane de lei, către sfârşitul anului, din cauza neachitării în volumele calculate a taxelor locale şi a impozitului pentru bunurile imobiliare.
Şefa Direcţiei finanţe, Veronica Herţa, a menţionat, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că la 12 septembrie partea de executare a bugetului la capitolul venituri a fost de 1,7 miliarde de lei, ceea ce constituie 87,5% din calculul pentru această perioadă. „Cele mai mari probleme sunt la taxe locale, impozitul pentru bunurile imobiliare. Neexecutarea bugetului total la aceste surse este de 60 de milioane de lei”, a spus şefa Direcţiei finanţe.
Restanţe sunt şi la perceperea taxei pentru unităţile comerciale sau din prestări servicii, a taxei pentru publicitate şi la impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător etc.
Primarul Dorin Chirtoacă a solicitat să fie făcut un bilanţ al cheltuielilor capitale pentru a vedea cine şi la ce renunţă pentru ca municipalitatea să nu intre în 2014 cu probleme de ordin financiar.