Bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2009 a fost aprobat în primă lectură
https://www.ipn.md/ro/bugetul-asigurarilor-sociale-de-stat-pentru-2009-a-fost-aprobat-in-prima-lectura-7966_972452.html
Proiectul Legea bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) pentru anul 2009 a fost aprobat, joi, 6 noiembrie, în prima lectură de către Parlament, cu votul deputaţilor comunişti şi creştin-democraţi. Opoziţia parlamentară a criticat proiectul, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit ministrului protecţiei sociale, familiei şi copilului, Galina Balmoş, veniturile BASS se estimează la nivel de 7,51 mlrd lei, în creştere cu 1,25 mlrd lei faţă de veniturile planificate pentru 2008. Sursa principală a veniturilor BASS în 2009 vor rămâne contribuţiile de asigurări sociale de stat (85%), care se estimează la 6,42 mlrd lei. Mărimea contribuţiilor se va menţine şi în 2009 la nivelul de 29% din fondul de retribuţie a muncii, dar se va diminua treptat ponderea ce revine patronului, de la 24% la 23% şi se va majora cota ce revine angajatului, de la 5% la 6%.
Cheltuielile BASS se estimează la 7,57 mlrd lei. Fondul de pensii se ridică la 5,4 mlrd lei şi este prevăzut pentru 619 mii de beneficiari. Fondul de protecţie a familiilor cu copii prevede cheltuieli de 139,2 mln lei, Fondul de indemnizaţii – 648 mln lei, Fondul de şomaj – 25,7 mln lei etc.
Deputatul Partidului Comuniştilor (PCRM), Ştefan Grigoriev a declarat că „în tot textul BASS pentru 2009 se evidenţiază politica statului menită să apere şi să garanteze drepturile populaţiei la protecţie socială şi mai ales, a pensionarilor, a familiilor defavorizate şi a persoanelor cu disabilităţi”.
Pe de altă parte, deputatul AMN, Alexandru Oleinic a declarat că „BASS pentru anul 2009, ca şi bugetele anilor precedenţi, nu demonstrează voinţa politică a partidului de guvernământ de a sprijini categoriile defavorizate, ce constituie 30% din totalul populaţiei”. „Performanţele negative ale economiei naţionale şi ale politicilor guvernării comuniste pun cruce pe speranţele cetăţenilor într-un sprijin real din partea statului”, a spus Oleinic.
Vicepreşedintele Partidului Democrat (PD), Valentina Buliga, a menţionat că sistemul de pensii în Moldova rămâne în continuare subdezvoltat şi, deşi pensia se indexează anual cu 20%,nivelul mediu a acesteia nu acoperă decât 48% din minimul de existenţă. „Este regretabil faptul că Guvernul pune în continuare accentul pe sistemul de asistenţă socială, deşi acesta duce la crearea unei societăţi infantile şi la nedorinţa cetăţenilor de a contribui la sistemul asigurărilor sociale”, a spus Buliga.
„Mecanismul de indexare anuală a pensiilor şi indemnizaţiilor este inechitabil, fiind în detrimentul majorităţii pensionarilor cu pensii mai mici de 750 lei şi în favoarea celor 15% de vîrstnici cu pensii de 1,5-2 mii lei”, a declarat deputatul social-democrat, Ivan Banari. Potrivit lui, la 1 aprilie 2009, pensionarii cu pensii de 600 lei se vor pomeni cu o majorare de 120 lei, pe când deputaţii şi miniştrii pensionaţi vor primi un adaos de 1-1,2 mii lei, adică două pensii a primilor. Drept soluţie, PSD a propus să fie majorate, înainte de indexare, cu 10% pensiile persoanelor cu pensia mai mică de 750 lei.
Legea BASS pentru 2009 urmează a fi aprobată în lectură finală de Parlament. Fracţiunile de opoziţie şi-au condiţionat votul cu aplicarea amendamentelor propuse.