Bradul din Piaţă va fi scos luni
https://www.ipn.md/ro/bradul-din-piata-va-fi-scos-luni-7967_995207.html
Pomul de Crăciun din Piaţa Marii Adunări Naţionale va fi scos luni dimineaţa, 16 ianuarie. „Chiar dacă este mai înalt decât anul trecut, nu va fi mai greu să-l demontăm”, a declarat şeful de la „Spaţii Verzi”, Eliferii Haruţa, contactat de Info-Prim Neo.
Cinci angajaţi de la „Spaţii Verzi” vor începe lucrul încă de duminică, când vor scoate de pe brad globuleţele. După care, vine rândul celor de la „Lumteh”, care vor demonta sistemele de iluminare LED.
Până în iarna viitoare globuleţele vor fi păstrate în depozitele asociaţiei „Spaţii Verzi”, iar luminiţele la întreprinderea municipală „Lumteh”.
Pomul de Crăciun din centrul capitalei a costat Primăria 11 mii de lei. El a fost tăiat din curtea Primăriei Bozieni. După demontare acesta va fi făcut scândură, cu care vor fi reparate băncile din parcurile capitalei.