logo

„Boxerii” fac politica un lucru periculos în Bălţi


https://www.ipn.md/ro/boxerii-fac-politica-un-lucru-periculos-in-balti-7965_974829.html

Liderul organizaţiei teritoriale din Bălţi a Alianţei „Moldova Noastră” (AMN) Alexandru Volcov s-a arătat indignat că poliţia nu a luat apărarea unui grup de membri AMN când aceştia au fost atacaţi de agresori necunoscuţi la 26 martie în Bălţi. Volcov a declarat marţi, 31 martie, la o conferinţă de presă la Info-Prim Neo, că atacul a avut loc în timpul manifestaţiilor dedicate eliberării Bălţiului de către Armata Sovietică la care a participat şi preşedintele Vladimir Voronin. Alexandru Volcov spune că el şi agitatorii AMN se aflau în faţa Casei de Cultură din Bălţi, având permisiunea primarului oraşului. Agresorii i-au impus să-şi scoată vestele galbene cu însemnele AMN şi le-au distrus pancartele. Volcov spune că a aflat de la colegii de partid că agresorii ar fi discipolii unei şcoli de box din Bălţi. „Mă tem că la noi, la Bălţi, în loc să se pregătească cadre în sport, în domeniul boxului, nu ştiu de ce am impresia că se pregăteşte o pepenieră pentru aceste bande care se ocupă numai cu cazuri de acestea care intimidează lumea”, a spus Alexandru Volcov. Întrebat de reporterul Info-Prim Neo cât de periculos este să te implici în politică în Bălţi, preşedintele filialei de tineret AMN din acest oraş, Denis Bold, a spus „Foarte!” „Vă daţi seama dacă acolo se controlează (totul) de aceste grupări, de aceşti sportivi, şi o persoană din Bălţi a fost împuşcată de unul din aceşti pugilişti”, a precizat Alexandru Volcov. El nu a exlus că ar exista o legătură între clubul de box din Bălţi şi Vladimir Vitiuc, deputat comunist şi candidat pe locul 7 în lista PCRM pentru parlament. Solicitat de Info-Prim Neo, Vladimir Vitiuc, preşedintele clubului de fotbal „Olimpia Bălţi”, a negat că ar deţine controlul asupra clubului de boxeri din Bălţi. Dar, Vitiuc a spus că el ajută „cu mijloace” pe toţi sportivii din Bălţi, care i se adresează, ca să participe la diferite competiţii. Volcov bănieşte că tot boxerii s-ar fi îmbracat recent în veste cu sigla AMN şi au atacat membri ai Partidului Liberal Democrat. Preşedintele filialei din Bălţi a Alianţei „Moldova Noastră”, Alexandru Volcov, de asemenea s-a arătat indignat că la televiziunile din Bălţi nu sunt organizate dezbateri electorale şi a cerut Comisiei Electorale Centrale să ia atitudine. Volcov spune că a depus o plângere la procuratura din Bălţi pentru faptul că poliţia nu i-a protejat pe manifestanţii AMN în timp ce aceştia erau agresaţi de presupuşii boxeri. Serviciul de presă al Procuraturii Generale a confirmat existenţa plângerii „care va fi examinată în conformitate cu legislaţia în vigoare”.